Verbul a mămicí nu există. Mă văd nevoită să reclam, pe această cale, absenţa din limba română a cuvântului ăstuia fundamental! Recunosc, nu l-am inventat eu, dar mi-a fost semnalată lipsa lui, iar azi, cu voia dumneavoastră, o să-l lămurim pe a mămicí (repetaţi după mine mă-mi-ci!). S-ar putea să vi se pară că n-am multe de spus despre asta, pentru simplul motiv că n-am vreo experienţă personală directă în domeniu. Dar o să-mi iertaţi neîndemânarea deoarece, într-un fel cât se poate de plăcut şi de măgulitor pentru mine, mi-a fost acordat privilegiul de a vorbi despre verbul acesta. De către persoane cu autoritate, care mămicesc de zor!

Iată deci cum văd eu lucrurile. Verbul înseamnă tot ce trimite la „a fi mamă şi a face toate lucrurile pe care le face o mamă”. Vi se pare simplu? Vă lecuiţi imediat, că detaliem. Termenul îşi lămureşte sensul stabilind sinonimie cu „a fi însărcinată timp de nouă luni”, „a naşte”, „a nu mai dormi” (că ce nevoie aşa mare ai?!)”, „a schimba scutece”, „a hrăni din câteva în câteva ore” (durata de timp numită „câteva” diferă de la o vârstă la alta a pruncului), „ a pupa unde doare”, „a bate diverse obiecte care au lovit bobocul”, „ a vindeca răceli şi nasuri curgânde”, „a răspunde la o groază de de ce-uri fără noimă”, „a trăi mai multe prime zile de grădi/şcoală/liceu/facultate” (nu ale tale!), „a fi martoră la prime iubiri” (şi de-ale doilea, ori de-ale treilea), „a vindeca inimi frânte”, „a îngriji copiii lu’ copiii”, „a înnoda în barbă lacrimi, făcând cu mâna din pragul uşii, când ei pleacă la casele lor”… Am uitat ceva? Nu vă grăbiţi! Ori credeaţi că peste toate astea n-am aruncat praf de uriaşă bucurie, nespusă fericire şi incredibilă împlinire a fiinţei mămiceşti?

Însă, întrucât sunt convinsă că n-am cum le şti toate, şi pentru că darul e dar doar când e dat mai departe, acord cititorilor acestor rânduri dreptul de a se alătura încercării de a defini un cuvânt pe care nu-l vom găsi în DEX, oricât am căuta, dar îl vom descoperi uşor în inimile noastre.