Verbul a livra aparţine categoriei neologismelor, pătrunzând la noi din franceză – livrer. Înseamnă, în sens general, „a preda şi a pune la dispoziţie mărfuri, a presta servicii etc.”, fiind sinonim cu a procura. Privind cu mai multă atenţie, se pot identifica – totuşi – câteva detalii care particularizează două sensuri ale termenului.

Primul dintre acestea se referă la mărfuri, materiale, provizii etc. şi înseamnă „a da în posesiune în mod sistematic (în baza unor înţelegeri prealabile)”, situaţie în care este echivalent al lui a furniza. Celălalt are în vedere serviciile, însemnând „a presta la comandă contra unei plăţi”.

Mie – cel mai mult şi mai mult! – îmi plac livrările la domiciliu. De mâncare. Găseşti tot ce vrei, pe alese, iar dacă nu ai boala gătitului, dar îţi place să mănânci (cam ca mine, de pildă), poţi rezolva foarte uşor această problemă. Evident, poate să dureze ceva vreme şi poţi să nimereşti rău uneori, însă nu e imposibil să descoperi câţiva furnizori de încredere.

Fără să mai vorbesc de evitarea bătăilor de cap de tipul „eu ce să mai gătesc azi?”, pentru că totul se rezolvă parcurgând meniu după meniu. Sau de fascinaţia de a încerca gusturi noi, ori de a le redescoperi pe cele vechi, demult uitate şi regăsite precum prăjiturile lui Proust… Da, nu-mi place şi nici nu mă pricep să gătesc. Şi de ce m-ar împiedica asta să mănânc bine?