Verbul a (se) încânta este format prin derivare (prefixul în- și cuvântul de bază cânta) după model francez – enchanter, și are foarte puține explicații, dar extrem de multe sinonime. Termenul înseamnă, mai întâi de toate, „a produce o stare de bucurie, de mulțumire, de satisfacție, a stârni entuziasmul”.

Cuvântul are și două accepții mai explicite, una cu referire la „a face să fie cuprins de uimire și admirație”, stabilind sinonimie cu a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a vrăji, iar cealaltă cu sensul de „a ademeni prin făgăduințe; a înșela cu promisiuni”, echivalent al lui a ademeni, a amăgi, a iluziona, a înșela, a juca, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa.

Varianta reflexivă are, între echivalente, pe a (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. Iar dintre celelalte – extrem de numeroase! – sinonime, menționăm, amestecate: a atrage, a bucura, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a entuziasma, a hipnotiza, a înșela, a magnetiza, a mângâia, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji.

Foarte multe altele sunt regionalisme și arhaisme – a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, a șugui, (Transilvania și Banat) a celui, (Muntenia) a mâglisi, (Transilvania) a tășca, sau a aromi, a blăzni, a gâmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, ori familiarele a dúce, a fraieri, a șmecheri, ori – în registru figurat – a árde, a fríge, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a prăji.

De unde reiese – clar pentru toată lumea, sper – că verbul acesta trezește, deopotrivă, un sentiment de simpatie, dar și de suspiciune, pentru că – nu-i așa? – lucrurile care ne încântă se dovedesc, deseori, la o mai atentă analiză, a fi veritabile capcane ale sufletului… Dar… cine stă să le mai judece? Și cum să le dai la o parte când plăcerea venită în urma lor este, cu adevărat, magia din viețile noastre scurte și terne? Și cât de frumoși ni se par oamenii cu care împărțim aceste (mai mult sau mai puțin) vinovate plăceri!

Zilele astea, una dintre prietenele mele a fost într-o călătorie neprevăzută la Atena. Nu mai văzuse niciodată Grecia, iar eu – pasionată de aventurile pe tărâmul elen – am evitat să-i împuiez capul cu fascinațiile mele. Eram, în același timp, foarte curioasă legat de impresiile ei… La întoarcere, cu greu o mai puteam opri din povești: despre oameni, despre locuri, aer, mare și portocali, despre soare și atmosferă, despre căldură – naturală și umană… despre toate pe care și eu le simțisem acolo. Încântare – totală, definitivă și desăvârșită. Așa, ca pentru locurile pe care le simți ca aparținându-ți peste timpi. Și m-am bucurat pentru ea…