Verbul a meliţa are două sensuri figurate importante, amândouă plecând de la semnificaţia proprie a termenului apărut, prin derivare, de la substantivul meliţă. Acesta din urmă denumeşte o „unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică” pentru „a zdrobi şi a curăţa cânepa şi inul de părţile lemnoase, pentru a alege fuiorul”.

Din acest punct de vedere privind lucrurile, este necesar a sublinia faptul că sinonimele cele mai interesante ale meliţei (ca unealtă) sunt substantivele frângător şi zdrobitor, iar de aici, cu trimitere la conotaţiile agresivităţii şi brutalităţii, apare primul sens figurat al acestei acţiuni – „a bate straşnic pe cineva”.

Pe de altă parte, ca o consecinţă a alcătuirii uneltei despre care vorbim („constând dint-o limbă basculantă şi două fălci”), termenii din această familie lexicală se folosesc, în sens peiorativ, depreciativ, cu referire la „organul vorbirii, gura”. Astfel, expresia a da cu meliţa/din meliţă înseamnă a flecări, a îndruga, a pălăvrăgi, a sporovăi, a trăncăni.

E interesant felul în care cele două serii sinonimice au evoluat spre conotaţii atât de diferite… Pe de o parte, spre violenţa şi brutalitatea bătăii, iar pe de altă parte spre lejeritatea şi uşurătatea flecărelii. Termenul pare un exemplu elocvent pentru felul în care cuvintele se nasc şi cresc pentru a surprinde cele mai fine nuanţe ale lumii. Sunt, cu adevărat, neputincioase uneori, dar alteori sunt atât de vii şi de atente la esenţa tuturor lucrurilor!