Verbul a învia face parte dintre acelea care au suferit, în noul DOOM, importante modificări. Conform noii norme, indicativul prezent are formele eu învii/înviez, tu învii/înviezi, el învie/înviază, în timp ce conjunctivul este el să învie/învieze. Înseamnă în primul rând „a reveni sau a readuce la viaţă, a deveni din nou viu (după ce a fost mort)”, putându-se referi şi la vegetaţie – „a renaşte după sfârşitul iernii, a începe să se dezvolte din nou”.

Desigur, cele mai multe utilizări ale termenului sunt de natură metaforică. Cuvântul se foloseşte cu privire la memorie – „a reveni sau a face să revină în minte, a (se) trezi în amintire”. Exceptând credinţele religioase şi basmele, în care personajele pot fi readuse la viaţă, verbul este utilizat mai curând în formă negativă, tocmai pentru a sublinia imposibilitatea unui astfel de act – „morţii nu mai învie” se spune.

Cel mult, se poate face referire la cei care, după o lungă zăcere, reuşesc să se recupereze miraculos – „a da sau a căpăta putere, vlagă, a (se) umple de viaţă”; expresia a învia din morţi înseamnă chiar „a se reface după o boală sau un accident grav”. Pentru toate aceste sensuri, sinonimele ce pot fi utilizate sunt destul de numeroase: a (se) anima, a (se) deştepta, a (se) însufleţi, a (se) înviora, a renaşte, a resuscita, a (se) ridica, a (se) scula.

Zilele acestea vorbim despre verb într-un context profund religios, aducător de speranţă creştinilor ortodocşi. Să recunoaştem, puţini dintre noi se conformează întocmai dogmei. Iertarea perpetuă şi smerenia desăvârşită nu par atribute ale cărnii. Dar omului îi plac pildele, poveştile, posibilitatea… Şi, religioşi sau nu, toţi – fără excepţie – credem în ceva. O lume în care fiecare respectă în linişte credinţa celuilalt ar trebui să fie, inevitabil, mai bună decât aceasta.

„Hristos a înviat!”