a sărbători
Verbul a sărbători e la promoţie în luna decembrie, cea binecuvântată: pe unde te-ntorci, dai de vreo urmă a lui. Cercetând mai îndeaproape despre el, am descoperit cu surprindere că este obţinut din sărbătoare (substantiv care s-a format, la rândul lui, din verbul a serba) şi toate conotaţiile lui au, desigur, legătură cu aceasta. Mai mult decât atât, în funcţie de motivul care o generează, acţiunea de a sărbători poate să se refere la circumstanţe diverse.
Dincolo de toate însă, cuvântul are un singur sens generic – „a-şi manifesta sentimentele de admiraţie, de bucurie, de entuziasm faţă de o persoană sau faţă de un eveniment, printr-o festivitate sau printr-o petrecere; a marca printr-o solemnitate”. Sinonimele sunt destul de puţin numeroase, în funcţie de specificul evenimentului care stă la baza sărbătorii – a aniversa, a celebra, a comemora (cu reguli ceva mai stricte de utilizare), a prăznui, a serba.
Indiferent de motive şi denumiri, omul se bucură de sărbătoare. Se bucură de sărbătoarea muncii stând, de ziua naţională blagoslovindu-şi politicienii, îşi lasă sufletul încântat de fiecare sărbătoare religioasă şi ciolanele odihnite de fiecare sărbătoare legală, şi – în general – îşi permite „de sărbători” să-şi iasă din rutina zilnică. Zilele festive îl scot din ale lui, şi asta îi face bine, îl determină să schimbe perspectiva, să vadă cu alţi ochi toate.
Pentru că ideile-alea cu „ar trebui să ne bucurăm în fiecare zi şi să ne iubim în orice clipă la fel” sunt mituri. Nimeni nu poate să mănânce numai miere şi s-o mai şi aprecieze! Nu cred că poţi fi relaxat, liniştit şi iubăreţ în orişicare ceas, prin urmare zilele speciale ar trebui folosite pentru toate ocaziile de peste an când n-ai avut chef de omul de lângă tine, sau ai uitat să-i spui cât de mult înseamnă, sau n-ai ţinut cont că are nevoie de un strop de atenţie în plus.
Pentru asta sunt sărbătorile! Şi vă doresc o lună plină-plină de ocazii – mărunte sau uriaşe – în care să vă aduceţi aminte de asta!