Verbul a cauza nu ridică foarte multe probleme din punct de vedere semantic. Înseamnă (banal şi lipsit de conotaţii) „a fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări”, ori într-o accepţie mai relaxată „a face să se producă”. Nici sinonimele nu sunt foarte multe, dar sunt mai puţin tehnice, mai bogate în sensuri figurate şi mai des folosite – a aduce, a determina, a pricinui, a produce, a provoca, a stârni.

Întotdeauna mi s-a părut că vorba asta suferă o mare nedreptate, pentru că este foarte puţin folosită, în raport cu importanţa pe care o are în lumea – aşa cum o cunoaştem noi – în care aproape totul funcţionează pe baza unor legi (uneori obscure, ascunse nouă şi rar de tot înţelese cu adevărat) de cauză-efect. Substantivul cauză se aude mult mai des, verbul are însă nevoie de un context sobru, serios, oarecum oficial.

Şi iarăşi de mirare sunt dificultăţile pe care acest cuvânt lipsit de complicaţii semantice le ridică în planul concret, al explicaţiilor, al lămuririlor. Cât de simplu sună a cauza, însă cât de greu se depistează peste tot în jurul meu cauzele reale ale lucrurilor… Sunt fascinată de felul în care cele mai mărunte gesturi au consecinţe uriaşe uneori, teribil de departe de orice mi-am închipuit în momentul facerii lor. Şi de sumedenia de lucruri pe care le-oi fi cauzat fără să ştiu vreodată…