29 iul.
„The Dream” de John Donne
| Dear love, for nothing less than thee Would I have broke this happy dream; It was a theme For reason, much too strong for fantasy, Therefore thou wak’d’st me wisely; yet My dream thou brok’st not, but continued’st it. Thou art so true that thoughts of thee suffice To make dreams truths, and fables histories; Enter these arms, for since thou thought’st it best, Not to dream all my dream, let’s act the rest. |
Pentru nimic ce nu-i asemeni ţie N-aş fi scurtat ăst vis ferice, Subiect propice Spre-a cugeta – nu pentru fantezie Nu-i rău că m-aţi trezit, căci iar Visez: nu mi-ai frânt visul dar Gândind la tine, gândurile mi-s În stare-a face-aieve orice vis; În braţe vino-mi, căci făcând tu gestul De-a-mi reteza din vis, juca-vom restul. |
| As lightning, or a taper’s light, Thine eyes, and not thy noise wak’d me; Yet I thought thee (For thou lovest truth) an angel, at first sight; But when I saw thou sawest my heart, And knew’st my thoughts, beyond an angel’s art, When thou knew’st what I dreamt, when thou knew’st when Excess of joy would wake me, and cam’st then, I must confess, it could not choose but be Profane, to think thee any thing but thee. |
Precum sclipiri de facle, ochii tăi M-au deşteptat (nu mersul tău tăcut) Şi mi-ai părut Că eşti un înger candid mai întâi – Dar când văzui că ştii ceti în inimi Şi-n gânduri mai dibaci ca heruvimii, Precum şi-n vis, şi te-arătat-ai mie Cel plin de-atât prisos de bucurie. Păgân m-aş crede – jur! – şi de ruşine De-mi năzărea că-i alta decât tine. |
| Coming and staying show’d thee, thee, But rising makes me doubt, that now Thou art not thou. That love is weak where fear’s as strong as he; ‘Tis not all spirit, pure and brave, If mixture it of fear, shame, honour have; Perchance as torches, which must ready be, Men light and put out, so thou deal’st with me; Thou cam’st to kindle, goest to come; then I Will dream that hope again, but else would die. |
Venind şi stând, vădeşti că tu tu eşti, Dar, treaz acum, aş bănui că nu. Tu nu eşti tu, Căci slab e-amorul când fricos iubeşti. Nu-i brav şi pur acel ce vrea să-mbine În cuget Cinste, Teamă şi Ruşine. Fiinţa mea vrei, poate, să-ţi rămână Ca un opaiţ doar, la îndemână? Vii să m-aprinzi, pleci spre-a veni – iar eu, Spre-a nu muri, visez ce sper mereu. |
| John Donne | traducere de Tudor Dorin |
