15 oct.
„La steaua” de Mihai Eminescu
| La steaua care-a răsărit E-o cale-atât de lungă, Că mii de ani i-au trebuit Luminii să ne-ajungă. |
As that star which now rises is From us so far away, Its light spent myriad centuries To reach us, on its way. |
| Poate de mult s-a stins în drum În depărtări albastre, Iar raza ei abia acum Luci vederii noastre. |
Maybe that star’s already dead, Lost in the far, blue skies, And all that’s left now in its stead Are rays that meet our eyes. |
| Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie; Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, şi nu e. |
The image of what once has been A star is that bright spot; It did exist when still unseen, And what we see, does not. |
| Tot astfel când al nostru dor Pieri în noapte-adâncă, Lumina stinsului amor Ne urmăreşte încă. |
Thus, when our burning longing dies, Extinguished in the dark, The light of the dead love still flies And sheds on us its spark. |
| Poezie de Mihai Eminescu | Traducere de Dan Solomon |
