19 aug.
„Sonet XII” de William Shakespeare
| When I do count the clock that tells the time, And see the brave day sunk in hideous night; When I behold the violet past prime, And sable curls ensilvered o’er with white; |
Când văd cum timpul curge pe cadrane şi ziua se afundă-n noaptea crudă, când văd pălirea florii diafane şi viţa albă-n negrul păr crescută; |
| When lofty trees I see barren of leaves Which erst from heat did canopy the herd, And summer’s green all girded up in sheaves Borne on the bier with white and bristly beard: |
când arborii sunt sterpi, cu foi bătrâne, ei, baldachin al turmelor, în vară şi verdele-nchingat în snopi rămâne pe năsălie dus pe roţi de cară; |
| Then of thy beauty do I question make That thou among the wastes of time must go, Since sweets and beauties do themselves forsake, And die as fast as they see others grow; |
atunci la frumuseţea ta-mi duc gândul, tu, care-o porţi prin vânt şi irosire dulceţi şi farmec – timpul li-i mormântul – alte minuni vin lumile să mire. |
| And nothing ‘gainst time’s scythe can make defence Save breed to brave him when he takes thee hence. |
nu-i pavăză când timpu-şi sună coasa, doar dacă puii-ţi luminează casa… |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |
