18 Apr

„Sonet CLXIV” de Vasile Voiculescu

Perechea este ţelul, porunca sacră-a firii:
Stârniţi de ea, vulturii se caută prin spaţii,
Delfinele iau marea-n piept, să-şi afle mirii,
Chiar stelele în ceruri se-njugă-n constelaţii…
Ca viţa către mândrul stejar, spre tine-ntind
Ciorchinii-mi plini de patimi cu sevă-mbătătoare;
În mrejele-adorării te-nfăşur, te cuprind,
Şi orice vers îţi scriu e înc-o-mbrăţiţare.
Noi doi suntem victime ale suavei legi,
Căci dragostea nu cată la forme-ntâmplătoare:
Dac-ai fi fost femeie, te-aş fi ales eu oare?
De ce mă laşi acuma? Te smulgi şi te dezlegi?
Tăiat în jumătate şi-n pulberea zdrobirii,
Cum am să port eu singur poverile iubirii?
Nature’s sacred command is: mating be the aim,
Stirred by it, in space, eagles seed for mates;
To find bridegrooms, dolphins offer their chest to the waves,
Even stars in the skies team into constellations…
Like a vine twig I tend towards you, proud oak,
My grapes full of passions with heady zest;
I entrap you in alluring adoration
And every verse I offer is but one more embrace.
We are both victims of the same sweet law,
Because love does not care for the fortuitous form;
Were you a woman, would I have chosen you?
Why do you leave me now tearing yourself away?
Halved and thrown in the dust of defeat,
How shall I carry alone love’s heavy burden?
Vasile Voiculescu traducere de Margareta Sterian

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2017 blog.ro-en.ro