13 dec.
„Remembrance” de Emily Bronte
| Cold in the earth—and the deep snow piled above thee, Far, far removed, cold in the dreary grave! Have I forgot, my only Love, to love thee, Severed at last by Time’s all-severing wave? |
Dormi în pământ, sub nea, dormi în neştire; în rece groapă dormi, pe cellalt mal. Au te-am uitat, tu, singura-mi iubire, de care mă desparte-al vremii val? |
| Now, when alone, do my thoughts no longer hover Over the mountains, on that northern shore, Resting their wings where heath and fern-leaves cover Thy noble heart forever, ever more? |
Când gânduri fluturând se-ntoarnă-acasă, la nordicul meu ţărm cu unde reci, Îşi odihnesc aripa-n iarba deasă ce inima-ţi acoperă în veci. |
| Cold in the earth—and fifteen wild Decembers, From those brown hills, have melted into spring: Faithful, indeed, is the spirit that remembers After such years of change and suffering! |
Decemvrie, a cincisprezecea oare a revenit, de-atunci, ca anotimp. Ce credincios e sufletul, în stare de amintiri după atâta timp! |
| Sweet Love of youth, forgive, if I forget thee, While the world’s tide is bearing me along; Other desires and other hopes beset me, Hopes which obscure, but cannot do thee wrong! |
Mă iartă dar, iubirea-a tinereţii, de te-aş uita-n vârtejul meu, vreo zi; vin alte noi speranţe ale vieţii: neclare sunt; nedrepte nu pot fi! |
| No later light has lightened up my heaven, No second morn has ever shone for me; All my life’s bliss from thy dear life was given, All my life’s bliss is in the grave with thee. |
Nu-mi luminară cerul noi lumine; nu mi-a fost dat să văd alt răsărit; căci fericirea vine de la tine, şi în mormânt cu tine s-a sfârşit. |
| But, when the days of golden dreams had perished, And even Despair was powerless to destroy, Then did I learn how existence could be cherished, Strengthened, and fed without the aid of joy. |
Când deznădejdea începu să treacă şi îmi muriră visele-aurii, am învăţat să-mi fie viaţa dragă, aşa cum e, chiar fără bucurii. |
| Then did I check the tears of useless passion— Weaned my young soul from yearning after thine; Sternly denied its burning wish to hasten Down to that tomb already more than mine. |
Şi m-am oprit să-ţi caut iar fiinţa, şi plânsul pasiunii fără sens, şi dorul greu de-a-mi îngropa credinţa într-un mormânt – un dor adânc, intens. |
| And, even yet, I dare not let it languish, Dare not indulge in memory’s rapturous pain; Once drinking deep of that divinest anguish, How could I seek the empty world again? |
Nici azi nu vreau ca dorul să-mi irumpă, nici amintiri să doară în zadar. De beau o dată din mâhnirea scumpă, mai pot privi spre lumea goală, iar? |
| Emily Bronte | traducere de Veronica Porumbacu |