13 Dec

„Remembrance” de Emily Bronte

Cold in the earth—and the deep snow piled above thee,
Far, far removed, cold in the dreary grave!
Have I forgot, my only Love, to love thee,
Severed at last by Time’s all-severing wave?
Dormi în pământ, sub nea, dormi în neştire;
în rece groapă dormi, pe cellalt mal.
Au te-am uitat, tu, singura-mi iubire,
de care mă desparte-al vremii val?

Now, when alone, do my thoughts no longer hover
Over the mountains, on that northern shore,
Resting their wings where heath and fern-leaves cover
Thy noble heart forever, ever more?
Când gânduri fluturând se-ntoarnă-acasă,
la nordicul meu ţărm cu unde reci,
Îşi odihnesc aripa-n iarba deasă
ce inima-ţi acoperă în veci.
Cold in the earth—and fifteen wild Decembers,
From those brown hills, have melted into spring:
Faithful, indeed, is the spirit that remembers
After such years of change and suffering!
Decemvrie, a cincisprezecea oare
a revenit, de-atunci, ca anotimp.
Ce credincios e sufletul, în stare
de amintiri după atâta timp!
Sweet Love of youth, forgive, if I forget thee,
While the world’s tide is bearing me along;
Other desires and other hopes beset me,
Hopes which obscure, but cannot do thee wrong!
Mă iartă dar, iubirea-a tinereţii,
de te-aş uita-n vârtejul meu, vreo zi;
vin alte noi speranţe ale vieţii:
neclare sunt; nedrepte nu pot fi!
No later light has lightened up my heaven,
No second morn has ever shone for me;
All my life’s bliss from thy dear life was given,
All my life’s bliss is in the grave with thee.
Nu-mi luminară cerul noi lumine;
nu mi-a fost dat să văd alt răsărit;
căci fericirea vine de la tine,
şi în mormânt cu tine s-a sfârşit.
But, when the days of golden dreams had perished,
And even Despair was powerless to destroy,
Then did I learn how existence could be cherished,
Strengthened, and fed without the aid of joy.
Când deznădejdea începu să treacă
şi îmi muriră visele-aurii,
am învăţat să-mi fie viaţa dragă,
aşa cum e, chiar fără bucurii.
Then did I check the tears of useless passion—
Weaned my young soul from yearning after thine;
Sternly denied its burning wish to hasten
Down to that tomb already more than mine.
Şi m-am oprit să-ţi caut iar fiinţa,
şi plânsul pasiunii fără sens,
şi dorul greu de-a-mi îngropa credinţa
într-un mormânt – un dor adânc, intens.
And, even yet, I dare not let it languish,
Dare not indulge in memory’s rapturous pain;
Once drinking deep of that divinest anguish,
How could I seek the empty world again?
Nici azi nu vreau ca dorul să-mi irumpă,
nici amintiri să doară în zadar.
De beau o dată din mâhnirea scumpă,
mai pot privi spre lumea goală, iar?
Emily Bronte traducere de Veronica Porumbacu

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

© 2018 blog.ro-en.ro