20 oct.

livid

Atât în limba engleză, cât şi în limba română, adjectivul „livid” înseamnă „vânăt”, „învineţit”. La început se referea în general la culoare, dar în timp utilizarea s-a restrâns la culoarea pe care o capătă pielea în urma unei sperieturi, a unei suferinţe etc. De aici a fost asociat cu „palid”.

Interesant este că în limba engleză, pe la 1920, adjectivul „livid” a căpătat şi sensul de „înfuriat” – genul de înfuriere când subiectul devine livid. Sensul acesta a prins destul de bine, aşa că ai toate şansele ca, dacă întâlneşti cuvântul „livid” în limba engleză, să nu se refere tocmai la culoare.

© 2024 blog.ro-en.ro