23 mart.

a dărui

Unul dintre cele mai extraordinare lucruri de care oamenii sunt capabili este acela de a dărui. Verbul are ca primă explicaţie sinonimia cu a da în dar ceva cuiva şi cu a face un dar cuiva, două acţiuni prin excelenţă creative şi benefice. Atunci când sensul sintagmei se extinde, iar implicaţiile darului cresc, având o mai puternică relevanţă, conotaţiile încep să facă referire la însemnătatea pe care gestul îl are pentru cel căruia i se oferă darul; se foloseşte verbul cu sensul de a cinsti pe cineva cu ceva, a acorda cuiva ceva, a înzestra pe cineva cu ceva sau a dota, moment în care primitorul fie primeşte dovada stimei de care se bucură, fie primeşte cele necesare pentru a-şi începe viaţa sub cele mai bune auspicii. Venind vorba de bani, există obiceiul de a dona pentru ca lucrurile în care credem sau în care ne regăsim interesele să poată demara sau merge înainte. Poate cel mai apropiat, din punct de vedere semantic, este a oferi, care mi se pare că are, în plus, legătură cu ofranda religioasă, văzută ca obligativitate şi necesitate. Iar cea mai complexă şi mai dificilă dimensiune a termenului este cea reflexivă, care presupune dăruire de sine, care presupune pe a se consacra, a se dedica, a se face pe sine dar.

Lucrul care mă nedumereşte puţin este următorul: oare să fie atât de simplă povestea asta cu dăruirea? Adică: dai – e bine, nu dai – nu e bine? De cele mai multe ori, capacitatea de a dărui e considerată o calitate în sine, lucru ce mi se pare o eroare, şi încă una foarte gravă. Esenţa însăşi a darului este nevoia de dar a celui ce-l primeşte. Dacă nu există nevoia, darul trebuie să aibă forma eliberării, pentru că… sunt lucruri pe care le dăruim celorlalţi care au efectul unui lanţ, care se mai şi strânge, în timp, în jurul gâtului. Pentru că, în momentul acela, dăruirea se confundă cu silnicia primirii. Şi pentru că atunci, gestul de a dărui, în sine, se anulează. Nu contează cât de mult înseamnă lucrul dăruit pentru cel care dăruieşte, deşi e adevărat că uneori ne putem dărui sufletul şi întreaga fiinţă. Atâta că nu are nicio relevanţă asta, şi nimeni nu trebuie să se simtă obligat a primi.

Prin urmare, tuturor celor cărora eu le-am făcut daruri netrebuincioase, iertăciune. Uneori, darul cel mai potrivit e lipsa lui. Şi câteodată, cea mai bună replică din viaţa unui om e cea pe care o repetăm când eram mici şi înţelegeam că undeva nu e nevoie de darurile din noi: „Îmi iau jucăriile şi mă duc la scara mea.”

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

  • a dona: Verbul a dona este explicat în dicţionare cu ajutorul unor sintagme precum „a face o ...
  • a (se) împrumuta: Verbul a (se) împrumuta are o mulţime de utilizări. Nu neapărat pentru că are multe ...
  • a aprecia: Verbul a aprecia are de-a face cu examinarea şi evaluarea sub raport cantitativ şi calitativ, ...
  • a primi: Verbul a primi, dacă stăm bine şi analizăm, se asociază, la un nivel foarte profund, ...
  • a (se) decide: Verbul a (se) decide este moștenire latinească (decidere), ajunsă la noi pe filieră franceză (décider) ...

© 2024 blog.ro-en.ro