15 Feb

a adumbri

Una dintre cele mai încântătoare descoperiri de dicţionar este verbul a adumbri, care îl depăşeşte cu mult în sonoritate pe mai des utilizatul a umbri. Diferenţele de semnificaţie nu sunt esenţiale, amândouă situându-se în sfera lui „a face/a ţine umbră” sau a lui „a se aşeza/adăposti la umbră”. În plan cromatic, înseamnă „a da/a căpăta o nuanţă mai închisă”, ori „a se întuneca/închide la culoare”; oarecum asemănător, în plan moral stabileste sinonimie cu a dezonora, a păta sau a compromite.

Similitudinea cu aşternerea umbrelor se foloseşte apoi, metaforic, în cazul tuturor lucrurilor (materiale sau mentale) care se zăresc nedesluşit, care se întunecă prin joc de lumină sau stare emoţională. „Umbre” pot fi duhurile şi fantomele, nălucile, dar şi oamenii foarte slabi şi bolnăvicioşi, la fel ca şi semnele abia perceptibile în tresăririle sau în zâmbetul cuiva; părerile, aparenţele şi iluziile sunt umbre ale sufletului nostru. Există în jur oameni cu un caracter fără umbră (corect, desăvârşit, pur), oameni care acţionează din umbră (fără a se arăta pe faţă), care stau în umbră pentru că sunt modeşti, sau care-i lasă pe ceilalţi în umbră prin strălucirea lor naturală, oameni care se tem şi de umbra lor sau oameni care fac umbră pământului degeaba.

Stăteam într-o zi şi mă gândeam: e posibil ca umbra mea să fie una dintre cele mai fericite entităţi care există. Să luăm spre demonstraţie câteva observaţii simple. Apare numai când se iveşte soarele şi naşte singurul loc de pe pământ unde căldura extremă a verii devine suportabilă. Mă însoţeşte întotdeauna şi pretutindeni în lume pe mine, fiinţa care îi dă viaţă. Şi ce-i mai grozav dintre toate e că iarna nu este nevoită să iasă pe-afară. Nu ştiu dacă aţi observat că iarna nu prea avem umbre. Sigur, oamenii de ştiinţă pot înşira poveşti cu nu ştiu ce explicaţii logice şi banale despre propagarea şi reflectarea luminii, dar adevărul e mult mai simplu: umbrele se tem de frig.

Aşa încât, când temperaturile încep să coboare, umbra se retrage în sufletul meu şi se ascunde acolo, dăruindu-mi nostalgia. Se lasă alungată un pic de veselia din preajma Crăciunului, atât cât să mă amăgesc că-s om fără umbră, dar apoi îşi reia locul binemeritat şi deplin în miezul fiinţei mele, aşteptând soarele. Şi acolo e fericită, pentru că oricât de frig e afară, inima mea e caldă, aşa că loc mai bun ca acesta cu greu poate găsi. Şi, rămasă acolo până la ivirea luminii, umbra mea trăieşte departe de lume. Pentru că ştie că, odată apusă strălucirea zăpezii, vor veni fericitele vremi ale aşezării sale pe pământ.

Adauga un comentariu!



Subscribe without commenting

Alte articole pe subiecte similare

  • a (se) umbri: Verbul a (se) umbri s-a născut direct din umbră şi devine, în aceste zile caniculare, ...
  • a compara: Primul sens al verbului a compara se referă la punerea alături, la examinarea simultană sau ...
  • a şti: Ştiinţa e mare lucru în ziua de azi. De fapt, a fost în toată vremea, ...
  • a depinde: Verbul a depinde are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la lucruri, fapte sau ...
  • a se bucura: Verbul a se bucura numeşte o stare sufletească sau transformă în acţiune acest sentiment. Se ...

© 2016 blog.ro-en.ro