Unele lucruri pot fi spuse în mai multe feluri

Un sentiment care poate lua forme variate

Verbul a (se) neliniști este un derivat regresiv de la adjectivul neliniștit, printr-un proces destul de sinuos. Adjectivul s-a format, la rândul lui, prin derivare de la liniștit – obținut prin conversiune din participiul verbului a liniști. Prin urmare, între cele două verbe există o legătură, dar nu cea directă, pe care am bănui-o.

Înseamnă „a-și pierde sau a face să-și piardă liniștea sufetească” ori „a se umple de neliniște”, iar sinonimele sunt extrem de numeroase, dar și foarte diferite, în funcție de nivelul neliniștii: a (se) alarma, a (se) agita, a (se) frământa, a (se) intriga, a (se) îngrijora, a-i păsa, a se sinchisi, a (se) speria, a se teme, a (se) tulbura, a se zbuciuma, a se zvîrcoli.

Între ele, se remarcă, de asemenea, un termen livresc – a (se) impacienta și câteva regionalisme – a bindisi, a se cioșmoli, a (se) îngrija, a (se) îngriji, a (se) lărmui. În anumite situații extreme, temenul medical corespunzător este a angoasa. Relația de antonimie pare să fie mult mai simplu de stabilit, pentru că dicționarele indică o singură posibilitate – a (se) domoli.

Toată adolescența am suferit de insomnii. Groaznice. Adormeam spre dimineață, noapte de noapte, până cedam de oboseală. Dormeam apoi ca ursu’ vreo câteva nopți și o luam de la capăt… Pe măsură ce am înaintat în vârstă, lucrurile s-au mai așezat. Cred că am învățat să dorm, dar am și devenit mai pricepută în a îndepărta factorii perturbatori.

Dorm destul de mult și destul de bine, mă odihnesc suficient, mai ales în perioadele în care sunt foarte ocupată. Adorm ușor și relativ devreme, însă, din timp în timp, undeva pe la 3-4 spre dimineața, toate problemele pământului vin peste mine. Mă trezesc, și pe suflet mi se așterne un soi de agitație, îngrijorare, o panică nelămurită, care nu-mi mai dă pace.

Evident, anxietatea mea are întotdeauna motive reale, adică nu vin din senin și știu exact cauza care mă neliniștește, dar lucrurile capătă niște proporții uriașe și imposibil de controlat, iar eu îmi aduc aminte de insomniile grele ale adolescenței… Și mă calmez dintr-odată, pentru că știu că dimineață, pe lumină, totul va fi bine, iar demonii vor intra la loc, în cutiuțele lor mici. Ce bine că învățăm, în timp, să-i domolim!

Verbul a (se) mulțumi are o origine foarte interesantă (din formula de urare la mulți ani!). Se folosește, în primul rând, cu valoare intranzitivă – „a exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut”, dar și ca tranzitiv – „a răsplăti, a recompensa pe cineva” sau „a satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura”. Accepția reflexivă a termenului se referă fie la „a fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult”, fie la utilizarea lui în registrul popular „a se lăsa de ceva, a renunța la…, a se sătura de…”.

De asemenea, poate însemna „a rosti o urare către cineva” sau „a închina paharul cu băutură”, dar și „a saluta pe cineva, urându-i bună ziua”. Cuvântul este folosit ca formulă stereotipă, cu valoare de interjecție, nuanța de acțiune fiind ștearsă, pentru „a răspunde cu recunoștință, căldură etc. la un salut sau la o urare” ori „a exprima recunoștința pentru ospitalitate, pentru un dar, un ajutor, un sfat etc.”

Există o serie de structuri care au același sens, în contexte diferite: a aduce mulțumiri, a-și arăta recunoștința, a arăta gratitudine, a refuza cu politețe. Iar sinonimele sunt foarte numeroase: a accepta, a admite, a aproba, a blagodari (divinității), a compensa, a consimți, a despăgubi, a încuviința, a îndupleca, a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite, a primi, a răsplăti, a recompensa, a satisface.

Sunt puține cuvinte atât de potrivite la finalul unui an și începutul unuia nou. Dincolo de tradiționala urare din care derivă (acel „la mulți ani!” care se referă la vremurile frumoase ce vor veni), se cuvine să aducem mulțumiri pentru toate cele trecute. Cred că uităm deseori să facem asta, pentru că e în firea omului să-și dorească mai mult pentru mâine, uitând să aprecieze ce are azi.

Prin urmare, m-aș gândi să mulțumesc acum pentru toată frumusețea anului ce a trecut, dar și pentru toate lacrimile, pentru sănătatea celor care au rămas cu noi, fără a uita de liniștea celor care au plecat. Mulțumiri pentru toate reușitele și pentru învățăturile venite din eșec, pentru toate bucuriile și toate enervările, pentru toate călătoriile extraordinare, pentru toate prieteniile neuitate, pentru toate cele înțelese ori iubite făr-a le pricepe. Pentru toate planurile împlinite sau amânate. Pentru toate iubirile apuse și, deopotrivă, pentru cele ce vor veni. Un an bun să avem!

Verbul a (se) ascunde este vechi de când lumea… Lumea noastră, vreau să zic, pentru că vine din latinescul abscondere, motiv pentru care are extrem de multe utilizări, chiar dacă sensurile lui sunt relativ puține (de pildă, DEX-ul precizează doar două). Poate fi tranzitiv și reflexiv – „a (se) sustrage intenționat vederii, a (se) pune într-un loc ferit, a (se) așeza într-un loc în care să nu poată fi văzut și găsit”. Sensul figurat se referă la „a face să nu fie cunoscut, știut, înțeles de alții” – atunci când complementul este un abstract (faptă, gând, sentiment, emoție etc.).

Găsite prin dicționare, derivatele acestor sensuri sunt, de exemplu, cele care oferă explicații suplimentare, indicând cauza („a se feri de cineva din pricina sfielii, fricii, rușinii”), referindu-se exclusiv la anumite circumstanțe („a intra în nori”, despre soare, lună, stele) ori având utilizări regionale („a pune bine, la păstrare ceva” în Bucovina).

Foarte faină este expresia a se ascunde după deget „a încerca să se dezvinovățească cu argumente nevalabile, a căuta să-și tăinuiască o vină evidentă, a-și ascunde o vină în chip stângaci; a recurge la tot felul de pretexte și subterfugii în încercarea de a se eschiva de la o sarcină / de la o responsabilitate”. Există, de asemenea, și expresii care echivalează sensul verbului – a pune batista pe țambal, a ține (pe cineva) sub obroc.

Sinonimele sunt destul de numeroase: a acoperi, a blătui, a disimula, a (se) dosi, a minți, a mușamaliza, a (se) pitula, a tăinuia, a (se) mistui, a (se) tăinui, a palma, a (se) piti, a (se) pitula, a (se) mătrăși, a (se) mitoși, a se băga, a (se) feri, a masca, a voala, a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca, a înăbuși. Dintre antonime, dicționarele menționează a arăta, a destăinui, a etala, a evidenția, a manifesta, a mărturisi.

Pisicii mele îi place teribil să se ascundă în plicul de la palpumă. Imediat cum termin de pregătit patul pentru culcare, se strecoară prin deschizătura lenjeriei, se refugiază într-un colț și rămâne nemișcată acolo. Uneori adoarme buștean, alteori pare să mă pândească, cu urechile atente la orice mișcare din cameră, iar dacă încerc să-mi bag nasul în plapuma ei, sare cu agilitatea unei sălbăticiuni să mă pedepsească. Mă distrează teribil joaca asta a noastră de fiecare seară și mă întreb, uneori, care dintre noi e jucăria și care-i jucătorul!

Verbul a (se) comprima vine din limba franceză (comprimer) și este destul de des folosit, având câteva sensuri, în general cunoscute. Prima utilizare pare a veni din fizică – „a micșora volumul unui corp (mai ales a unui gaz) cu ajutorul unei forțe sau presiuni exterioare, a apăsa cu putere spre a micșora volumul”, sinonim cu a condensa, a presa. De aici derivă sensul figurat al verbului, folosit cu privire la sentimente și stări sufletești – „a împiedica să se manifeste, a stăvili printr-un efort de voință”, echivalent al lui a înăbuși, a înfrâna, a reprima.

O accepție a termenului, care mie îmi era mai puțin cunoscută, este „a reduce personalul unei întreprinderi sau instituții, a face mai mic ca urmare a limitării statelor”… Mai puțin cunoscută pentru că, așa cum mi-am dat imediat seama, îmi lipsea din minte asocierea cu mult mai cunoscutul său sinonim în această situație – a restrânge. Dicționarele susțin că referirea la o singură persoană, cu sensul de „a pune în cadru disponibil”, este improprie (ceea ce nu o împiedică să circule, se pare).

În momentul în care am început căutările pentru acest verb, aveam în minte altă semnificație, pe care nu am găsit-o însă menționată decât în Noul dicționar explicativ din 2002. Este vorba despre cea cu privire la comprimarea unor texte – „a micșora prin reducerea numărului de cuvinte”. Și m-a surprins lipsa lui din dicționare, întrucât acestui sens i-am găsit, paradoxal, cele mai numeroase sinonime: a concentra, a prescurta, a reduce, a rezuma, a scurta. Ai fi zis că e imposibil să găsești echivalente pentru un sens pe care un cuvânt nu-l are, nu?

Motivul pentru care l-am căutat inițial are legătură cu lucrarea de doctorat la care mă tot chinui. Pardon – care mă tot chinuie. Pentru că am tot adunat materiale peste materiale de-a lungul anilor (căci am luat-o de la daci și de la romani cu partea teoretică a cărții), m-am trezit acum că e destul de amplă. Și, mai ales, că nu tot ce e acolo îmi este necesar. Prin urmare, m-am apucat de comprimare: scot ce nu-mi folosește, sintetizez ce-am lungit peste măsură, periez și reorganizez. E o muncă plăcută, care mă ajută să mă reconectez la esența lucrării și să-mi limpezesc scopurile. În plus, parcă și stilistic dă bine comprimarea asta… Vom vedea.