21 oct.
„Trei, Doamne, şi toţi trei!” de George Coşbuc
| Avea şi dânsul trei feciori, Şi i-au plecat toţi trei deodată La tabără, sărmanul tată! Ce griji pe dânsul, ce fiori, Când se gândea că-i greu războiul, N-ai timp să simţi că mori. |
He had three sons and they, all three, When called, for the encampment left; So the poor father was bereft Of rest and peace, for war, thought he. Is hard – one has no time to feel That one has ceased to be. |