Rezultate

27 mart.

„Lonely Love” de Edmund Blunden

I love to see those loving and beloved
Whom Nature seems to have spited; unattractive,
Unnoticeable people, whose dry track
No honey-drop of praise, or understanding,
Or bare acknowledgement that they existed,
Perhaps yet moistened. Still, they make their world. 		Nespus de dragi îmi sunt îndrăgostiții
Ce par nesocotiți de Firea însăși –
Urâți, oameni de rând cu traiul searbăd,
Necunoscând răsfăț sau vorbă bună,
Uitați, fără să știe că trăiesc;
Și, totuși, dânși au o lume-a lor.
She with her arm in his – O Fate, be kind,
Though late, be kind; let her never cause
To live outside her dream, nor unadore
This underling in body, mind and type,
No part from him what makes her dwarfish form
Take grace and fortune, envy’s antitone. 		La brațul lui, ea ghemuită… Soartă!
Deși târziu, aibi milă! Lasă-i vraja
Ce și-a țesut în vis, n-o sfătui
Să nu-l iubeasă pe-acest prost schilod
Și nici pe el cumva să-și deie seama
Că trupul ei pitic stârnește plânsul.
I saw where through the plain a river and road
Ran quietly, and asked no more event
Than sun and rain and wind, and night and day,
Two walking – from what cruel show escaped?
Deformity, defect of mind their portion.
But I forgot the rest of that free day of mine,
And in what flowerful coils, what airy music
It led me there and on; those two I see
Who, loving, walking slowly, saw not me,
But shared with me the strangest happiness. 		Pe câmp, acolo unde merg agale
Un râu și-un drum, cerând doar noapte, zi,
Lumină, ploaie, mi-a fost dat să văd
Doi tineri – din ce teatru crud scăpați?
Diformi, păreau că nu au mintea-ntregă.
Din gândul meu pieri orice “atunci”
Și-mi năvăli în suflet dulce zvon
Plin de miresme; ei nu m-au văzut –
Dar cum mergeau, îndrăgostiți, alene,
Le-mpărtășeam ciudata bucurie.
Edmund Blunden traducere de Veronica Focșăneanu

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

31 oct.

„A Grammarian’s Funeral” de Robert Browning

Shortly after the revival of learning in Europe. Curând după începutul Renaşterii în Europa.
Let us begin and carry up this corpse,
Singing together.
Leave we the common crofts, the vulgar thorpes
Each in its tether
Sleeping safe on the bosom of the plain,
Cared-for till cock-crow:
Look out if yonder be not day again
Rimming the rock-row!
That‘s the appropriate country; there, man‘s thought,
Rarer, intenser,
Self-gathered for an outbreak, as it ought,
Chafes in the censer.
Leave we the unlettered plain its herd and crop;
Seek we sepulture
On a tall mountain, citied to the top,
Crowded with culture!
All the peaks soar, but one the rest excels;
Clouds overcome it;
No! yonder sparkle is the citadel‘s
Circling its summit.
Thither our path lies; wind we up the heights:
Wait ye the warning?
Our low life was the level‘s and the night‘s;
He‘s for the morning.
Step to a tune, square chests, erect each head,
‘Ware the beholders!
This is our master, famous calm and dead,
Borne on our shoulders		 Săltaţi coşciugul, dar, cântând în cor.
Noi vom lăsa în urmă,
Împiedicate în priponul lor,
Cătun, ogradă, turmă,
Dormind ferite pe câmpie până
Vor trâmbiţa cocoşii.
Priviţi spre buza crestei cum se-ngână,
Cu bezna, zorii roşii!
Acolo-n vârf, pe nenfricatul stei,
Gândirea mult aleasă,
Ca din cădelniţă, din sinea ei,
Se zbate ca să iasă.
Lăsăm cireada şesului – noi sus
Va să-i săpăm mormântul,
Pe-un munte-ncins de-oraş, unde şi-a spus
Cultura greu cuvântul!
Înalt e orice pisc, ci unul doar
Mai sus de nouri suie.
Priviţi! L-încearcănă ca un pojar
Lumini din cetăţuie.
Poteca-aceasta urcă spre tării.
Ce aşteptaţi? Noi, bieţii,
Suntem ai nopţii şi-ai câmpiei fii;
El este-al dimineţii.
Păşiţi făr-a privi, cu pieptul plin,
Semeţi, în pas cu corul.
Pe umeri ducem, renumit, senin
Şi mort, pe-nvăţătorul.


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

19 iun.

Cuvinte

Un bărbat e adus în faţa judecătorului pentru că a omorât-o pe soţia lui.
– Fapta dumneavoastră e sub orice critică. Dacă vreţi că tribunalul să nu vă condamne la închisoare pe viaţă, trebuie să ne expunetti motive cât de cât plauzibile care să vă poate reduce pedeapsa.
– Domnule judecător, soţia mea era aşa de proastă încât nu am putut să mă controlez şi a trebuit să o arunc de la balcon.
– Declaraţia dumneavoastră este o mare obrăznicie şi, dacă nu vreţi ca juraţii să vă condamne, trebuie să aveţi argumente cu adevărat plauzibile.
– Păi, să vă povestesc. Locuim într-un bloc cu 10 etaje, la ultimul etaj, şi la parter locuieşte o familie de pitici. Părinţii au un metru şi copii chiar mai puţin. În ziua respectivă i-am spus soţiei:
– E teribil să fii pitic. Săracii vecini de la parter, toţi sunt aşa mici!
– Dar – răspunde soţia – sunt o adevărată specie de pirinei.
– Pigmei ai vrut să spui!
– Nu, pigmei e ceea ce are omul în piele, ştii, de la care se alege cu pistrui.
– Aia se numeşte pigment.
– Mă laşi?! Pigment e chestia aia pe care scriau vechii romani.
– Ăla se numeşte pergament.
– Cum poţi, dragă, să fii aşa de incult? Pergament e când un scriitor publică o parte din ce a scris.
Domnule judecător, vă închipuiţi că mi-am înghiţit cuvântul „fragment“ ca să nu mai continui discuţia asta aberantă. M-am aşezat pe fotoliu şi am luat un ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am aşezat bine, că apare soţia mea lângă mine, cu o carte în mâna şi îmi spune:
– Uite, dragă, asta e ceea ce scrie un scriitor şi se numeşte carte, dacă nu aveai idee ce e aia. Ia şi citeşte Veranda de la Pompadur.
Iau cartea în mâna şi îi spun:
– Draga mea, asta e o carte în limba franceză, Marchiza de Pompadour, nu trebuie să interpretezi numele în română.
– Asta e bună, dragă, îmi dai tu lecţii de franceză mie, care am făcut meditaţii cu un vector de la facultate!
– Ăla nu se numeşte vector, se numeşte lector.
– Eşti prost, Lector a fost un erou grec din antichitate.
– Ăla a fost Hector şi era troian.
– Hector e unitate de măsură a suprafaţei, blegule.
– Ăla e hectar, draga mea.
– Mă uimeşti cu incultura ta. Hectar e o băutură a zeilor.
– Ăla se numeşte nectar – spun eu oftând din adâncul sufletului.
– Habar nu ai, eu ştiu sigur că era şi o melodie pe tema asta, pe care o
cântau două prietene în duo.
– Nu se spune duo, se spune duet.
– Mă scoţi din sărite, eşti aşa de încuiat! Duet e când doi bărbaţi se bat cu săbiile.
– Ăla se numeşte duel.
– Pe dracu’, duel e gaura aia neagră din munte de unde apare trenul.
Domnule judecator, aveam „tunel“ pe limbă, dar am simţit că mi se face negru în faţa ochilor şi nu m-am mai putut stăpâni şi am aruncat-o pe geam.
Linişte în sală… judecătorul ia ciocănelul de pe masă, loveşte cu el puternic şi spune:
– Eşti liber, a fost un caz clar de legitimă apărare. Eu o aruncam deja de la Hector…

Publicat de in Bancuri, Umor
Comenteaza!     Recomanda!

© 2024 blog.ro-en.ro