25 mart.
„Sonnet LXI” de Michael Drayton
| Since there’s no help, come, let us kiss and part, Nay, I have done, you get no more of me, And I am glad, yea, glad with all my heart, That thus so cleanly I myself can free. Shake hands for ever, cancel all our vows, And when we meet at any time again Be it not seen in either of our brows That we one jot of former love retain. Now at the last gasp of Love’s latest breath, When, his pulse failing, Passion speechless lies, When Faith is kneeling by his bed of death, And Innocence is closing up his eyes, Now, if thou wouldst, when all have giv’n him over, From death to life thou might’st him yet recover. |
Sărutul de adio să ni-l dăm. Nu, nu – ajunge! altul să nu-mi ceri. Sunt fericit că n-o să mai urmăm Un drum ce-a fost al nostru până ieri. Dă-mi mâna; să uităm de jurăminte Şi de va fi să ne-ntâlnim vreodat’, Să izgonim aducerile-aminte Şi orice gând de dragoste curat. Iubirea moare – lângă căpătâi O priveghează patima oloagă, I-închide ochii cinstea cea dintâi, Iar nevinovăţia, stins, se roagă. Cu toate-acestea, e de-ajuns să vrei Ca să redai iubirii ce-i al ei. |
| Michael Drayton | traducere de Victor Frunză |