Dintre toate verbele de sezon, a viforî este, fără putinţă de tăgadă, unul din cele nesuferite. Funcţionează mai mult în registru popular (deşi registrul cult nu-mi pare să fi găsit încă vreun echivalent atât de expresiv) şi se referă la „a fi vifor, furtună, viscol, a bate cu putere viforul”, stabilind sinonimie cu a viscoli, a spulbera şi a învifora. Cel din urmă este o foarte interesantă dublare, în chiar interiorul familiei lexicale a aceluiaşi verb, care pe lângă toate sensurile cumulate adaugă pe „a supune acţiunii exercitate de vifor, a-l bate pe cineva viforul”. Are, de asemenea, o dimensiune figurată extrem de interesantă, referindu-se la „a face să fie cuprins de un sentiment puternic de nelinişte” – a tulbura, a zbuciuma, a răscoli, a îndârji.

Continuare »

A viscoli ne-a mâncat zilele iarna asta, ca mai demult, în alţi ani rătăciţi prin memorie. Nu pare mare lucru de capul lui, pentru că nu trimite în prea multe direcţii cu semnificaţiile. Se referă (doar!) la un vânt care bate cu putere, spulberând şi troienind (succesiv!) zăpada. Nimic altceva, în afara unei sinonimii cu a viforî (despre care trebuie să recunosc că-mi place tare cum sună). Şi totuşi, câtă tragedie!

Continuare »