24 mai
Traducătorii şi interpreţii juridici ajută cetăţenii să încheie contracte, să-şi dezvolte afacerile sau să îşi exercite drepturile şi asistă justiţia în diferitele proceduri judiciare necesare pentru asigurarea unor procese echitabile. Într-o Europă fără graniţe, pe fondul unei mobilităţi crescute a populaţiei, traducerea şi interpretarea au devenit elemente esenţiale în asigurarea respectării drepturilor cetăţenilor.
Forumul ATR de traducere şi interpretare juridică, care se desfăşoară în 27-28 mai 2011 la Bucureşti, îşi propune să exploreze problematicile complexe ale traducerii şi interpretării de texte de drept comercial, internaţional, civil, penal, precum şi diferenţele şi echivalenţele între sistemele de drept şi capcanele de traducere aferente. Evenimentul se doreşte un forum pentru schimburi de experienţă şi bune practici între traducători, terminologi, revizori profesionişti, experţi în domeniu şi formatori universitari, propunând un cadru pentru reflecţii şi analize asupra evoluţiei competenţelor profesionale ale traducătorului şi interpretului juridic contemporan şi a rolului său în societate.
Continuare »
Publicat de Asociaţia Traducătorilor din România in Traduceri, Ştiri
Comenteaza! Recomanda!
11 ian.
Asociaţia Traducătorilor din România, membră a Federaţiei Internaţionale a Traducătorilor, îi invită pe cei interesaţi la webinarul ATR cu tema: Autorevizia şi revizia, bune practici în asigurarea calităţii.
Seminarul are loc pe 22 ianuarie 2011, în intervalul orar 11.00-18.00 (7 ore). Data limită pentru înscriere este 19 ianuarie 2011, ora 19.00. Seminarul se desfăşoară la Cluj-Napoca, Sala de conferinţă oferită de Cluj Community Center, Complexul Comercial Sigma Center, strada Republicii nr. 109. Prezintă: Cristiana Cobliş, preşedinte al ATR, membru al Comitetului Tehnic de traducere a standardului SR EN 15038, formator autorizat CNFPA.
Continuare »
Publicat de Asociaţia Traducătorilor din România in Traduceri, Ştiri
Comenteaza! Recomanda!
14 dec.
“Pentru o persoană fără experienţă, contractarea de servicii de traducere – în interes personal/în interes de serviciu poate ridica – de cele mai multe ori – o serie întreagă de probleme”, susţine Aura Ipate, directorul Centrului de Limbi Străine A_BEST.
Specialiştii A_BEST speră însă că sugestiile de mai jos vă vor scuti de multe griji şi eventuale nemulţumiri.
Continuare »
Publicat de Alexandru Uvra in Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
09 feb.
Institutul European din România (IER) organizează la sediul său din Bd. Regina Elisabeta nr.7-9, în perioada 3-5 martie 2010, cursul „Formarea de competenţe pentru traducerea şi revizia de texte juridice”.
Cursul se adresează persoanelor interesate de traducerea de texte juridice complexe şi este prezentat într-un format integrat acoperind competenţele necesare în procesul de traducere şi dublă revizie. Se abordează etapele şi standardele de calitate privind traducerea, revizia, cercetarea terminologică, sunt prezentate sisteme CAT şi moduri de utilizare, principalele surse de documentare şi modalităţile de utilizare a acestora pentru obţinerea unor traduceri de calitate,
noţiuni elementare de drept, în special privind dreptul Uniunii Europene. Totodată, cursul urmăreşte dezvoltarea unei atitudini responsabile, a spiritului critic şi a competenţelor de comunicare şi organizare în acest domeniu.
Continuare »
Publicat de Alexandru Uvra in Traduceri, Ştiri
Comenteaza! Recomanda!
04 feb.
Aha, deci asta înseamnă… 

Publicat de Lucian Velea in Traduceri, Umor
Comenteaza! Recomanda!
12 mai
Recent, cei care caută pe www.google.ro (şi cine nu o face în România?) au putut observa apariţia linkurilor „Tradu această pagină” după unele rezultate. În principiu, ar fi o veste minunată: Google oferă facilitatea de traducere a paginilor şi în limba română, ceea ce ar face conţinutul webului mult mai accesibil unui număr mare de utilizatori, care nu cunosc limbi străine (în special limba engleză). Aceasta este însă teoretic, pentru că în practică facilitatea funcţionează prost (ca să nu zic penibil). De fapt, dacă ştii limba engleză, chiar te poţi distra copios comparând traducerea cu originalul. De exemplu, „Te simti bine atunci când implicate sapunuri” vrea să fie traducerea pentru „You feel involved when watching TV soaps”. Fără comentarii.
Din păcate, uneori lucrurile nu sunt deloc amuzante, pentru că pot fi observate traduceri care pot părea relativ corecte, dar spun ceva denaturat. Este drept că se poate compara foarte uşor traducerea cu originalul (aceasta funcţionează excelent), însă dacă nu înţelegi, ce folos? Este de mirare că facilitatea de traducere a fost activată în aceste condiţii.
Continuare »
Publicat de Lucian Velea in Greşeli, Traduceri
7 comentarii - Comenteaza! Recomanda!