12 sept.
„The Path” de Edward Thomas
| Running along a bank, a parapet That saves from the precipitous wood below The level road, there is a path. It serves Children for looking down the long smooth steep, Between the legs of beech and yew, to where A fallen tree checks the sight: while men and women Content themselves with the road and what they see Over the bank, and what the children tell. The path, winding like silver, trickles on, Bordered and even invaded by thinnest moss That tries to cover roots and crumbling chalk With gold, olive, and emerald, but in vain. The children wear it. They have flattened the bank On top, and silvered it between the moss With the current of their feet, year after year. But the road is houseless, and leads not to school. To see a child is rare there, and the eye Has but the road, the wood that overhangs And underyawns it, and the path that looks As if it led on to some legendary Or fancied place where men have wished to go And stay; till, sudden, it ends where the wood ends. |
De-a-lungul unui mal – un parapet Ce cruță drumul de pădurea deasă – Se-ntinde o cărare. De aici, Copii privesc în josul coastei line Pe după ulmi și tise, până dau De pomul prăvălit; bărbați, femei Se mulțumesc cu cât văd peste mal, Cu drumul și cu ce le spun copiii. Cărarea, cum e firul de beteală, Cotește străjuită de mușchi crud Ce vrea s-acopere bușteni și steiuri Cu aur și smarald. Dar e-n zadar. Copiii îl tocesc. Bătut e malul Și mușchiul, an de an, se argintează Sub pașii copilașilor grăbiți. Nu, drumul n-are case, n-are școală, Arar mai vezi pe-aici vreun prichindel. În față, drumul, sihla prăvălită Și tot ce-i dedesubt; cărarea pare Că duce spre o țară de legendă, Sau undeva unde ai vrea s-ajungi Și să rămâi; dar ea sfârșește-acolo Unde sfârșește și pădurea verde. |
Edward Thomas | traducere de Veronica Focșăneanu |