06 mart.

a (se) încânta

Verbul a (se) încânta este format prin derivare (prefixul în- și cuvântul de bază cânta) după model francez – enchanter, și are foarte puține explicații, dar extrem de multe sinonime. Termenul înseamnă, mai întâi de toate, „a produce o stare de bucurie, de mulțumire, de satisfacție, a stârni entuziasmul”.

Cuvântul are și două accepții mai explicite, una cu referire la „a face să fie cuprins de uimire și admirație”, stabilind sinonimie cu a delecta, a desfăta, a fascina, a fermeca, a vrăji, iar cealaltă cu sensul de „a ademeni prin făgăduințe; a înșela cu promisiuni”, echivalent al lui a ademeni, a amăgi, a iluziona, a înșela, a juca, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa.

Varianta reflexivă are, între echivalente, pe a (se) amăgi, a (se) înșela, a (se) păcăli. Iar dintre celelalte – extrem de numeroase! – sinonime, menționăm, amestecate: a atrage, a bucura, a captiva, a cuceri, a delecta, a desfăta, a entuziasma, a hipnotiza, a înșela, a magnetiza, a mângâia, a răpi, a seduce, a subjuga, a vrăji.

Continuare »

14 nov.

a (se) surprinde

Verbul a surprinde vine din franțuzescul surprendre, după autohtonul a prinde, și are două-trei sensuri înrudite între ele. Se poate referi la „a prinde pe cineva pe neașteptate asupra unui fapt (pe care vrea să-l săvârșească pe ascuns), a prinde în flagrant delict”. Termenul are o utilizare militară – „a cuceri pe neașteptate”, iar în anumite circumstanțe, vorbind despre sine, verbul are și valoare reflexivă.

De asemenea, poate însemna și „a găsi pe cineva nepregătit, neprevenit, a da peste cineva, a-l lua prin surprindere; a sosi fără veste”, putându-se avea în vedere și fenomene ale naturii sau evenimente, totuna cu a ajunge, a apuca. Mai interesante sunt echivalențele cu verbe de tipul a abuza, a ademeni, a amăgi, a descoperi, a încânta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa („a surprinde buna credință a cuiva sau a obține prin viclenie”).

Dintr-un alt punct de vedere, termenul este sinonim cu a epata, a frapa, a mira, a uimi, a ului. Ultimul dintre sensurile menționate de dicționare se referă la „a băga de seamă, a observa pe furiș” sau „a descoperi în mod brusc”, situații în care este echivalent al lui a remarca, a sesiza, dar și „a impresiona prin ceva neprevăzut”.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro