10 apr.

a (se) doftorici

Verbul a (se) doftorici s-a format din forma populară doftor a substantivului doctor, având chiar și o formă mai apropiată de acesta din urmă – a doctorici, folosit în registrul familiar. Termenul înseamnă, mai întâi, „a îngriji un bolnav folosind (mai ales) mijloace empirice”, dar poate fi echivalent, atunci când se folosește reflexiv, cu „a se trata, a se vindeca (în urma unui tratament)”.

În mod surprinzător, sinonimele sunt extrem de numeroase: a căuta, a îndrepta, a înfiripa, a îngriji, a însănătoși, a întrema, a înzdrăveni, a lecui, a reface, a restabili, a ridica, a tămădui, a trata, a vindeca. Niciunul nu mi se pare că sună, însă, atât de interesant. Iar doftoriceala este, unde mai pui, la îndemâna tuturor în era internetului.

Continuare »

31 aug.

a (se) reface

Verbul a (se) reface este format prin derivare, cu prefixul re-, după modelul francez al lui refaire, și are foarte două sensuri principale, dar are multe utilizări și numeroase sinonime. Se referă, în primul rând, la „a face din nou ceva rău făcut sau în parte distrus”, fiind sinonim cu a drege, a repara sau cu a (se) regenera (despre țesuturi) sau, prin extindere de sens, cu a îmbunătăți, a modifica, a preface, a reconstitui, a restabili, a restaura, a schimba, a transforma.

Cel de-al doilea sens are în vedere acțiunea de „a aduce din nou în starea (de înflorire) în care a fost mai înainte”, echivalent al lui a recompune sau al lui a reconstrui, având și o semnificație figurată „a (se) face din nou sănătos”, adică a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întrema, a (se) însănătoși, a (se) învigora, a (se) înzdrăveni, a (se) redresa, a (se) restabili – antonimul fiind a (se) vlăgui.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro