Verbul a (se) regăsi s-a format prin derivare, cu prefixul re- de la cuvântul de bază a găsi, după modelul corespunzător din limba franceză – retrouver. Înseamnă, în primul rând, „a găsi din nou pe cineva sau ceva”, iar nuanța reflexivă se poate referi la „a se afla, a se găsi din nou în același loc, în aceeași situație, în aceeași stare ca și înainte”.

Termenul are și un sens figurat (foarte fain, de altfel), ce are în vedere acțiunea de „a se reculege, a-și veni în fire, a-și recăpăta starea sufletească obișnuită, echilibrul sufletesc (după o frământare, un zbucium)”. Dintre sinonime, în funcție de context, se pot folosi a reafla, a (se) recunoaște (în), a redescoperi, a revedea, a reveni.

Continuare »

Verbul a accepta vine, pe filieră franceză (accepter), din limba latină – acceptare. Se defineşte extrem de succint, bazându-se mai mult pe sinonimie pentru lămurirea sensurilor. Se foloseşte în vorbirea curentă, însemnând „a fi de acord cu…, a primi în mod voit” şi fiind, în funcţie de context, echivalent al lui a admite, a aproba, a consimţi, a conveni, a împărtăşi, a încuviinţa, a îngădui, a se învoi, a recunoaşte, a suporta, a tolera.

În politică, se poate folosi cu sensul de a agrea, iar în domeniul financiar (referindu-se la conturi ori poliţe etc.) poate avea în vedere acţiunea de „a primi în vederea achitării, a semna un act, a se angaja la plată”. Dintre antonime, sunt de amintit a dezaproba, a refuza, a renunţa, a respinge.

Continuare »

Verbul a contesta face parte dintr-o categorie aparte, cea a cuvintelor pătrunse în limbă într-o frenezie a relatinizării, confirmată pe filieră franceză (contester). Are, din punctul meu de vedere, atât aspecte pozitive, cât şi aspecte negative între semnificaţiile sale. Şi, privind lucrurile într-un anumit fel, mai complex, cred că fiecare vorbitor decide pentru sine care şi cum se aşază lucrurile pe axul bun-rău.

Astfel, primul sens al termenului se referă la „a nu recunoaşte dreptul sau valoarea cuiva sau a ceva, a nu admite existenţa sau necesitatea unui lucru”, fiind sinonim cu a tăgădui. El poate fi utilizat în sfera juridică, presupunând acţiunea de „a face contestaţie”. Într-o accepţie mai extinsă, verbul se poate referi la adevăruri, fenomene, fapte, având în vedere intenţia de „a declara ca fiind neadevărat”, stabilind sinonimie cu a nega.

Continuare »

Verbul a cunoaşte are, într-un sens extrem de larg, următoarele semnificaţii: „a lua cunoştinţă de obiectele şi de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conştiinţă; a stabili în chip obiectiv natura, proprietăţile, relaţiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul”. Într-un sens mai puţin riguros (dar, probabil, mai adecvat limitelor cunoaşterii umane), verbul înseamnă „a avea sau a dobândi cunoştinţe pe baza studiului, a experienţei; a fi luat la cunoştinţă de ceva”.

Cât despre obiectivitate şi adevăr… cel puţin atunci când e vorba despre cunoaşterea oamenilor („a şti, a afla cine este cineva”), mi se pare că, de fapt, participarea afectivă, emoţia, căldura sentimentelor, doar ele ne permit să cunoaştem cu adevărat oamenii din jurul nostru. Celor care ne privesc obiectiv, ca pe obiecte de studiu, de obicei nu le permitem accesul în intimitatea firească, cea care ne dezvăluie esenţa, deci cunoaşterea lor e indirectă şi eronată. Sigur, puteţi să-mi explicaţi cum e cu psihologia, dar sunteţi siguri că v-aţi vrea viaţa trăită între oameni-psiholog?…

Continuare »