26 iun.

a merita

Verbul a merita este un neologism venit din limba franceză – mériter (din vechiul latinesc meritare), suficient de nuanțat în utilizare, care poate fi ambivalent: „a fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea)”. Sinonimele, în această situație (și nu numai) sunt a i se cuveni, a meritarisi, a-și atrage, a binemerita, a învrednici.

Cel de-al doilea sens are doar conotații pozitive, și se referă la „a avea o valoare suficientă ori calități pentru a justifica, a îndreptăți stima, prețuirea, interesul sau grija care i se acordă; a fi vrednic de ceva”. Tot astfel, unul dintre sensurile speciale are în vedere mărfurile și obiectele de schimb – „a justifica prețul cerut”, stabilind sinonimie cu a face, a valora.

Atunci când se folosește despre acțiuni și lucruri, verbul înseamnă „a face să fie necesar”, echivalent al lui a necesita, a cere, a reclama, a comporta. Dar este esențial de subliniat faptul că termenul nu are valoare reflexivă acceptată, prin urmare trebuie evitate (deși au devenit extrem de răspândite) formulări de tipul „nu se merită”.

Continuare »

12 nov.

Nota 0

– Scuzaţi-mă, domnule profesor, dar nu cred că merit nota 0 pentru această lucrare, zise elevul.
– Nici eu, însă asta-i cea mai mică notă pe care o pot da, îi răspunse profesorul.

© 2020 blog.ro-en.ro