Verbul a (se) îndatora are, conform dicţionarelor explicative, trei sensuri principale. Atunci când este tranzitiv, se poate referi la „a obliga, a impune ca o datorie, a sili pe baza unei obligaţii, a lega prin constrângere” – cele patru verbe utilizate pentru lămurirea sensurilor putând fi considerate, în acelaşi timp, şi sinonime.

Nuanţa reflexivă a verbului are în vedere acţiunile ce au ca urmare îndatorarea (de cele mai multe ori, din punct de vedere financiar): „a face datorii, a se încurca în datorii”, stabilind sinonimie cu a se împrumuta şi putându-se chiar referi la „a oferi drept garanţie, a da un bun în gaj în schimbul unui împrumut”.

Pe de altă parte, termenul poate avea în vedere şi „a obliga (moral) pe cineva la recunoştinţă printr-un ajutor dat la nevoie, a face cuiva servicii”, fiind, astfel, sinonim cu a (se) angaja. Interesant este faptul că, atunci când cineva îţi face un serviciu, pare mult mai potrivită folosirea verbului a îndatora decât utilizarea substantivului datorie. E o diferenţă subtilă de nuanţă, dar notabilă, probabil din cauza contaminărilor substantivului dinspre sfera negativă.

Continuare »

Verbul a (se) împrumuta are o mulţime de utilizări. Nu neapărat pentru că are multe sensuri – dimpotrivă, fundamental înseamnă acelaşi lucru –, ci pentru că se pot împrumuta o mulţime de lucruri (şi o mulţime de bani, presupun). Se referă, pe de o parte, la „a da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit”, iar pe de altă parte, „a adopta cuvinte, obiceiuri” ale altcuiva, stabilind, prin extindere de sens, sinonimie cu a imita.

Atunci când vine vorba despre bani, termenul este echivalent cu a credita ori cu a (se) îndatora, având o serie de variante vechi sau regionale – a prumuta, a aprumuta, a scumpăra. Este interesant faptul că verbul are în vedere atât datul, cât şi luatul, dar şi faptul că, pentru sensurile metaforice ale cuvântului, se pierde condiţia restituirii („florile împrumută de la soare culorile lor”).

Continuare »