* împleticire apare ca noutate, substantiv obţinut prin conversiune din verbul a împletici; este feminin cu genitiv-dativul împleticirii

! a se împotmoli trece în clasa reflexivelor, cu indicativul prezent el se împotmoleşte, cu imperfectul el se împotmolea şi conjunctivul el să se împotmolească. În acelaşi fel evoluează şi !a se împotrivi (el se împotriveşte), !a se împricina (el se împricinează cu cineva), dar şi !a se împrimăvăra (se împrimăvărează).

* împotrivă- (se desparte îm-po-tri-vă-) este prepoziţie folosită în faţa formelor neaccentuate ale pronumelui personal în dativ (ex. împotrivă-i). În aceleaşi circumstanţe, pătrunde în limbă şi prepoziţia *împrejuru-, utilizată cu dativul neaccentuat (ex. împrejuru-mi).

! a împreuna (îm-pre-u-na) păstrează o singură formă, având indicativul prezent el împreunează (variantă el împreúnă dispare)

! a împuia, în schimb, acceptă acum două forme; termenul funcţionează în registrul familiar şi are indicativul prezent el împuie/împuiază şi noi împuiem, conjunctivul prezent el să împuie/împuieze, cu gerunziul împuind

Verbul cel mai frumos şi mai îndrăgit al iernii este, fără nicio îndoială, a ninge. Explicaţia cea mai simplă se referă, bineînţeles, la „a cădea zăpadă”, „a acoperi ceva cu zăpadă”. Aceasta este extinsă apoi la orice mişcare a lucrurilor, care seamănă în vreun fel cu dansul fulgilor de nea, cu cernerea dintr-un nor a cristalelor de apă, care se aşază apoi în straturi peste solul îngheţat. Una dintre cele mai des folosite metafore în acest sens este cărunteţea văzută reverenţios ca ninsoare în păr. Sub aspect artificial, există zăpada carbonică, numită şi gheaţă uscată. Iar în viziunea de coşmar există a înzăpezi, care face drumul impracticabil, stabilind corespondenţă cu a nămeţi, a omeţi, a troieni, a înţepeni, a împotmoli şi a afunda în zăpadă.

Continuare »