28 ian.

Pronumele singular „they” a fost numit Cuvântul decadei

Pronumele neutru „they” a fost votat cuvântul decadei de către experții americani de la American Dialect Society, devansând alți candidați precum „climate” și „meme”.

„They” este folosit în engleză de un număr tot mai mare de indivizi nonbinari, persoane care nu se identifică nici cu genul masculin, nici cu cel feminin. Aceștia preferă pronumele neutru la plural pentru a ocoli tradiționala formă de masculin „he” și de feminin „she”. 

Deși probabil că nu ne gândim prea mult la limba pe care o folosim pentru a comunica zilnic, cuvintele, expresiile și propozițiile pe care le utilizăm pentru a naviga și descrie lumea din jurul nostru sunt extrem de importante și ne spun foarte multe lucruri despre cultura în care trăim.

Continuare »

21 aug.

to Google / to goggle

În limba engleză, multe substantive se pot folosi și ca verb. Substantivul propriu „Google” nu face nici el excepție de la această regulă. „Caut pe Google” se poate traduce prin propoziția simplă „I am googling”.

Un cuvânt asemănător ca pronunțare, dar cu care Google ca verb nu are nimic în comun, este verbul „to goggle„, care înseamnă „a privi cu mirare” și al cărui substantiv corespondent, la plural, înseamnă ochelari de protecție („goggles”).

Aceste cuvinte atât de similare ca pronunție, dar și ca scriere, trebuie bine învățate în toate aspectele care le deosebesc, pentru că doar așa un asemenea enunț ar avea noimă și ar putea fi tălmăcit corect în românește: „I feel like goggling at you whenever I see you googling for a new pair of goggles.” („Îmi vine să mă uit la tine cu uimire de fiecare dată când te văd căutând pe Google câte o nouă pereche de ochelari de protecție.„)

24 ian.

Internet expressions

Vocabular specific

22 sept.

Mâncare delicioasă

Când Google nu te scoate din încurcătură :))

delicious

04 sept.

Computers

Discuţie despre calculatoare

10 mart.

mouse

Vocabular specific domeniului calculatoarelor

© 2024 blog.ro-en.ro