13 feb.

a gerui

Verbul a gerui a fost o mare surpriză pentru mine, pentru că nici nu bănuiam că există. L-am descoperit anul acesta, într-o iarnă cum nu-mi aduc aminte să mai fi trăit vreodată, poate tot aşa rară la noi, ca şi cuvântul despre care vorbesc. Cum lesne se poate bănui, acesta este un derivat al substantivului ger, referindu-se la „a se face, a fi foarte frig, a se lăsa ger”. Dicţionarul Ortografic precizează formele pentru persoana a treia – prezentul geruieşte, imperfectul geruia şi conjunctivul să geruiască. În unele zone ale ţării, se foloseşte cu referire la rufele care pot fi „scoase la ger să se usuce şi să se înălbească”.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro