30 dec.

a (se) săvârşi

Verbul a (se) săvârşi face parte dintre acelea care mie mi se par tare frumos sunătoare. Primul lui sens, cel actual, se lămureşte prin sinonimia cu a face, a înfăptui, a îndeplini – adică „a face să aibă loc, a transforma în fapt”, având uneori şi conotaţie negativă, echivalentă cu a comite. Celelalte două sensuri ale termenului sunt considerate învechite şi regionale, însemnând – pe de o parte – „a duce ceva la bun sfârşit, a termina cu bine”, iar atunci când are valoare reflexivă chiar a muri.

Mulţimea de verbe echivalente regăsite în dicţionarele de sinonime m-a luat complet pe nepregătite; sunt multe şi extrem de variate, referindu-se la tot felul de sfârşituri şi la tot soiul de situaţii. Le înşir aici, fără a le diferenţia după semnificaţie şi înrudiri: a alcătui, a asasina, a celebra, a comite, a compune, a constitui, a deceda, a dispărea, a (se) duce, a executa, a forma, a isprăvi, a încheia, a muri, a oficia, a omorî, a pieri, a prăpădi, a realiza, a răposa, a sfârşi, a (se) stinge, a sucomba, a suprima, a termina, a ucide

Continuare »

08 nov.

a pedepsi

Verbul a pedepsi apare ca un răspuns firesc la eroarea umană, cu grade diferite de gravitate. Înseamnă „a aplica cuiva o pedeapsă”, fie pentru o greşeală, fie pentru o infracţiune săvârşită. Termenul se poate referi la „a supune unor chinuri” ce pot fi de natură fizică sau morală, dintre toate acestea cea mai dură fiind (dacă e făcută bine şi cu reale remuşcări) auto-pedepsirea – a se chinui, a se tortura, a suferi. Foarte interesante mi s-au părut a fi sinonimele, extrem de numeroase şi diferite din punct de vedere semantic, în funcţie de domeniul de aplicabilitate.

Cea mai răspândită utilizare se circumscrie spaţiului juridic, mergând de la a sancţiona, până la a condamna, a osândi. Una dintre cele mai aprige instanţe de pedepsire este însă cea divină, motiv pentru care, foarte des, Dumnezeu bate, ceartă, obliceşte, răsplăteşte ori răzbună. Iar sinonimele utilizate în spaţiul sacrosanct al Bisericii sunt a canoni, chiar a chinui şi a căzni. Forme extreme ale pedepselor pot face trimitere la termeni având conotaţii mai dure, precum a schingiui sau a tortura. E ciudat… într-o religie în care verbul fundamental este a ierta, cu întoarcerea celuilalt obraz – deci antonimul perfect…

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro