06 nov.
They first charged me with disorderly conduct,
There being no statute on blasphemy.
Later they locked me up as insane
Where I was beaten to death by a Catholic guard.
My offense was this:
I said God lied to Adam, and destined him
To lead the life of a fool,
Ignorant that there is evil in the world as well as good.
And when Adam outwitted God by eating the apple
And saw through the lie,
God drove him out of Eden to keep him from taking
The fruit of immortal life.
For Christ’s sake, you sensible people,
Here’s what God Himself says about it in the book of Genesis:
“And the Lord God said, behold the man
Is become as one of us” (a little envy, you see),
“To know good and evil” (The all-is-good lie exposed):
“And now lest he put forth his hand and take
Also of the tree of life and eat, and live forever:
Therefore the Lord God sent Him forth from the garden of Eden.”
(The reason I believe God crucified His Own Son
To get out of the wretched tangle is, because it sounds just like Him.) |
Mai întâi m-au acuzat de comportament necuviincios,
Neexistând lege referitoare la blasfemie.
Mai târziu m-au închis ca fiind dement;
Acolo un paznic catolic m-a bătut până mi-am dat sufletul.
Crima mea a fost:
Am spus că Dumnezeu l-a minţit pe Adam, destinându-l
Unei vieţi de ignorant,
Neştiutor de faptul că binele şi răul sunt feţe ale aceleiaşi lumi.
Iar când Adam L-a fentat pe Dumnezeu, mâncând mărul,
Şi a văzut prin vălul de minciună,
Dumnezeu l-a izgonit din Eden pentru a nu-i permite să atingă
Fructul vieţii veşnice.
Pentru numele Domnului, oameni buni,
Uite, ce Însuşi Bunul Dumnezeu a spus despre asta în cartea Genezei:
„Iar Domnul Dumnezeu a zis, iată, omul
A devenit ca Noi” (aţi sesizat, un pic de invidie),
„Cunoaşte binele şi răul” (Minciuna că toate-sunt-bune, descoperită):
„Acum, dacă întinde mâna şi ia fruct
Din pomul vieţii şi mănâncă, va trăi pururi –
De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Raiului.”
(Cred ca acesta a fost motivul pentru care
Dumnezeu Şi-a crucificat Propriul Fiu,
Pentru a ieşi din încurcătura în care intrase). |
| Edgar Lee Masters |
traducere de Petru Dimofte |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
23 oct.
Dust of my dust,
And dust with my dust,
O, child who died as you entered the world,
Dead with my death!
Not knowing Breath, though you tried so hard,
With a heart that beat when you lived with me,
And stopped when you left me for Life.
It is well, my child. For you never traveled
The long, long way that begins with school days,
When little fingers blur under the tears
That fall on the crooked letters.
And the earliest wound, when a little mate
Leaves you alone for another;
And sickness, and the face of Fear by the bed;
The death of a father or mother;
Or shame for them, or poverty;
The maiden sorrow of school days ended;
And eyeless Nature that makes you drink
From the cup of Love, though you know it’s poisoned;
To whom would your flower-face have been lifted?
Botanist, weakling? Cry of what blood to yours?—
Pure or foul, for it makes no matter,
It’s blood that calls to our blood.
And then your children—oh, what might they be?
And what your sorrow? Child! Child!
Death is better than Life! |
Ţărâna din ţărâna mea,
Şi ţărâna cu ţărâna mea,
O, copil care ai murit intrând în lume,
Mort o dată cu moartea mea!
Fără să fi cunoscut respiraţia, deşi ai luptat din greu,
Cu o inimă care a bătut cât ai trăit în mine
Şi care s-a oprit când m-ai părăsit pentru a intra în Viaţă.
E mai bine aşa, copilul meu.
Tu nu ai parcurs niciodată
Drumul lung, lung, care începe cu anii de şcoală,
Când degetele mici abia se văd prin ceaţa lacrimilor
Care cad peste litere contorsionate.
Tu n-ai cunoscut cea mai timpurie rană,
Când un mic prieten te părăseşte pentru alt prieten,
Nici boala şi nici chipul
Spaimei de lângă sau din pat;
Nici moartea unui tată sau a unei mame,
Sau sentimentul de ruşine pentru proprii părinţi, sau săracia;
Şi nici primul regret acut când anii de liceu au luat sfârşit;
Ţi-a rămas necunoscută perversitatea naturii oarbe care te face să bei
Din cupa iubirii, deşi ştii că este otrăvită.
Cine va fi ridicat floarea feţei tale?
Ce searbăd botanist?
Sângele cui va chemat sângele tau? –
Pur sau corcit, nu contează,
Întotdeauna sângele cuiva va striga după sângele nostru.
Şi, apoi, copii tăi – oh, ce se va fi ales de ei?
Ce mâhniri te aşteptau?
Mai bine Copil in Eternitate decât în Viaţă. |
| Edgar Lee Masters |
traducere de Petru Dimofte |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
09 oct.
I have two monuments besides this granite obelisk:
One, the house I built on the hill,
With its spires, bay windows, and roof of slate;
The other, the lake-front in Chicago,
Where the railroad keeps a switching yard,
With whistling engines and crunching wheels,
And smoke and soot thrown over the city,
And the crash of cars along the boulevard,—
A blot like a hog-pen on the harbor
Of a great metropolis, foul as a sty.
I helped to give this heritage
To generations yet unborn, with my vote
In the House of Representatives,
And the lure of the thing was to be at rest
From the never-ending fright of need,
And to give my daughters gentle breeding,
And a sense of security in life.
But, you see, though I had the mansion house
And traveling passes and local distinction,
I could hear the whispers, whispers, whispers,
Wherever I went, and my daughters grew up
With a look as if someone were about to strike them;
And they married madly, helter-skelter,
Just to get out and have a change.
And what was the whole of the business worth?
Why, it wasn’t worth a damn! |
În afara acestui obelisc de granit, mai am două monumente:
Unul, casa pe care am construit-o pe deal,
În spirale, cu ferestre interioare şi acoperiş din rocă metamorfică.
Altul, lacul din faţa metropolei Chicago,
Unde calea ferată îşi are depoul,
Cu motoare fluierând şi roţi clăncănitoare,
Şi fum şi funingine aruncate peste oraş,
Şi zgomotul maşinilor de-a lungul bulevardului –
Un loc pentru un depozit de deşeuri în portul
Marii metropole murdare ca o cocină.
Am pus umărul ca aceasta moştenire să fie dată
Generaţiilor încă nenăscute, cu votul meu
În Camera Reprezentanţilor –
Scopul acţiunilor mele a fost punerea la adăpost
De la niciodată încetânda teroare a nevoilor.
Mi-am crescut fetele în blândeţe
Încercând să le dau un sentiment de siguranţă în viaţă.
Dar, vedeţi, deşi aveam măreaţa casă,
Libertatea de a intra oriunde şi distincţie locală,
Puteam să aud şoaptele, şoaptele, şoaptele,
Oriunde mergeam, iar fetele mele au crescut
Cu privirea aceea temătoare ca şi cum erau gata de a fi lovite de cineva;
S-au măritat aiurea, nebuneşte, la întâmplare,
Doar pentru a evada şi pentru a avea o alternativă.
Şi-atunci la ce a folosit toată afacerea?
La ce? N-a meritat doi bani! |
| Edgar Lee Masters |
traducere de Petru Dimofte |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
25 sept.
I was just turned twenty-one,
And Henry Phipps, the Sunday-school superintendent,
Made a speech in Bindle’s Opera House.
“The honor of the flag must be upheld,” he said,
“Whether it be assailed by a barbarous tribe of Tagalogs
Or the greatest power in Europe.”
And we cheered and cheered the speech and the flag he waved
As he spoke.
And I went to the war in spite of my father,
And followed the flag till I saw it raised
By our camp in a rice field near Manila,
And all of us cheered and cheered it.
But there were flies and poisonous things;
And there was the deadly water,
And the cruel heat,
And the sickening, putrid food;
And the smell of the trench just back of the tents
Where the soldiers went to empty themselves;
And there were the whores who followed us, full of syphilis;
And beastly acts between ourselves or alone,
With bullying, hatred, degradation among us,
And days of loathing and nights of fear
To the hour of the charge through the steaming swamp,
Following the flag,
Till I fell with a scream, shot through the guts.
Now there’s a flag over me in Spoon River!
A flag! A flag! |
Abia ce împlinisem douăzeci şi unu de ani,
Când Henry Phipps, inspectorul şcolar,
A ţinut un discurs la Bindle’s Opera House.
„Onoarea drapelului trebuie onorată”, spunea el,
Indiferent dacă este asaltată de unul din triburile de barbari Tagalos
Sau de cea mai mare putere a Europei.”
Iar noi înălţam urale peste urale – şi drapelul flutura
În vreme ce el vorbea.
Şi am plecat la război în pofida tatălui meu,
Şi am urmat drapelul până l-am văzut ridicat
În tabăra noastră din câmpul de orez de lângă Manila,
Şi iarăşi am înălţat urale peste urale.
Dar acolo erau muşte şi chestii otrăvitoare,
Şi acolo era apă care care ucidea,
Şi căldură nemiloasă,
Şi hrană fetidă, dezgustătoare;
Şi mai era mirosul haznalelor din spatele corturilor
Unde soldaţii mergeau să se uşureze;
Şi mai erau prostituatele care se târau în urma noastră, pline de sifilis;
Teroarea, ura, degradarea erau printre noi,
Şi zile de repulsie, şi nopţi pline de teamă
În aşteptarea orei de atac atac prin mlaştinile bolborositoare;
Am urmat drapelul,
Până când, cu ţipăt, am simţit glonţul trecând prin intestine.
Acum deasupra mea în Spoon River
Se află un steag. Un steag!
Un steag. |
| Edgar Lee Masters |
traducere de Petru Dimofte |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
11 sept.
Did you ever see an alligator
Come up to the air from the mud,
Staring blindly under the full glare of noon?
Have you seen the stabled horses at night
Tremble and start back at the sight of a lantern?
Have you ever walked in darkness
When an unknown door was open before you
And you stood, it seemed, in the light of a thousand candles
Of delicate wax?
Have you walked with the wind in your ears
And the sunlight about you
And found it suddenly shine with an inner splendor?
Out of the mud many times,
Before many doors of light,
Through many fields of splendor,
Where around your steps a soundless glory scatters
Like new-fallen snow,
Will you go through earth, O strong of soul,
And through unnumbered heavens
To the final flame! |
Ai văzut vreodată un aligator
Ţâşnind în aer din mlaştină
Şi rămânând apoi orbit în lumina copleşitoare a amiezii?
Ai văzut, noaptea, caii din grajd
Tremurând şi dând înapoi la vederea unei lanterne?
Ai mers vreodată prin întuneric
Şi, brusc, o uşă neştiută s-a deschis înaintea ta,
Lăsându-te, ţi s-a părut, în lumina a mii de lumânărele
Din ceară delicată?
Te-ai plimbat cu vântul bătându-ţi în urechi,
Învăluit de lumina soarelui
Şi ţi-ai simţit deodată fiinţa inundată de o splendidă strălucire interioară?
Ieşind iarăşi şi iarăşi din smârcuri,
Treci prin uşi de lumină,
Prin multe câmpuri de splendoare,
Unde în jurul tău, neauzită, gloria se aşează
Ca o abia căzută zăpadă.
Vei trece tu, o, suflet puternic, prin pământ
Şi prin nenumărate ceruri
Până vei ajunge la lumina finală. |
| Edgar Lee Masters |
traducere Petru Dimofte |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
28 aug.
Rich, honored by my fellow citizens,
The father of many children, born of a noble mother,
All raised there
In the great mansion-house, at the edge of town.
Note the cedar tree on the lawn!
I sent all the boys to Ann Arbor, all the girls to Rockford,
The while my life went on, getting more riches and honors—
Resting under my cedar tree at evening.
The years went on.
I sent the girls to Europe;
I dowered them when married.
I gave the boys money to start in business.
They were strong children, promising as apples
Before the bitten places show.
But John fled the country in disgrace.
Jenny died in child-birth—
I sat under my cedar tree.
Harry killed himself after a debauch,
Susan was divorced—
I sat under my cedar tree.
Paul was invalided from over study,
Mary became a recluse at home for love of a man—
I sat under my cedar tree.
All were gone, or broken-winged or devoured by life—
I sat under my cedar tree.
My mate, the mother of them, was taken—
I sat under my cedar tree,
Till ninety years were tolled.
O maternal Earth, which rocks the fallen leaf to sleep! |
Bogat, respectat de concetăţeni,
Tatăl multor copii, născuţi dintr-o mamă nobilă,
Toţi crescuţi aici,
În conacul cel mare de la marginea oraşului.
Priviţi cedrul de pe pajişte!
Am trimis toţi băieţii la Ann Arbor, toate fetele la Rockford,
În timp ce viaţa mea curgea înainte, devenind tot mai bogat şi mai respectat –
Odihnindu-mă, seara, sub cedrul meu.
Anii treceau.
Am trimis fetele în Europa;
Le-am înzestrat când s-au căsătorit.
Băieţilor le-am dat bani pentru a intra în afaceri.
Erau copii zdraveni, promiţători ca merele
Înainte ca racilele de sub coajă să se arate.
Dar John a părăsit ţara dezonorat,
Jenny a murit la naştere.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Harry s-a sinucis după un scandal,
Susan a divorţat –
Eu am rămas sub cedrul meu.
Paul şi-a pierdut minţile din prea mult studiu,
Mary s-a rupt de lume, rămânând acasă, din iubire pentru un om.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Toţi au pierit sau şi-au frânt aripile sau au fost devoraţi de viaţă.
Eu am rămas sub cedrul meu.
Soţia, mama lor, mi-a fost luată –
Eu am ramas sub cedrul meu,
Până când ceasul a bătut de nouăzeci de ani;
O, Pământ maternal, legănând frunza care cade spre a adormi. |
| Edgar Lee Masters |
traducere de Petru Dimofte |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!