a (se) deschide
Verbul a (se) deschide vine din latinescul discludere și are numeroase utilizări, dată fiind vechimea sa în limbă. Mai întâi de toate, are în vedere acțiunea de „a da la o parte, a împinge în lături ceva care închide”, referindu-se la o ușă, o fereastră, un capac etc., scopul fiind acela de „a descoperi deschizătura de acces într-o încăpere sau într-un spațiu”. Nuanța reflexivă are în atenție obiectul așezat la intrare și presupune „a lăsa liber accesul sau vederea” ori „a da spre”.
Un alt sens extrem de des folosit este echivalent cu „a desface, a face să nu mai fie împreunat sau strâns”. Foarte interesante mi se par aici expresiile construite pe această semnificație, pentru că toate au un sens propriu, dar și un sens figurat: a deschide gura, a deschide ochii, a deschide mâna, a deschide brațele – au în vedere atât acțiunea propriu-zisă, fizică a corpului uman, cât și sentimente ori calități umane simbolizate de aceste gesturi.
În altă ordine de idei, termenul se poate referi la îndepărtarea terenurilor sterile situate deasupra unui zăcământ, la dezlipirea unui plic și despăturirea unei scrisori, la desfacerea unei cărți ori a unui caiet la o anumită pagină, la intervențiile chirurgicale în organele corpului, la pământ sau la ape, la răni ori la flori, la peisaje și priveliști care se înfățișează vederii, la drumuri, la acțiuni juridice, la jocuri de toate felurile, la instituții și școli, la expresii ale feței, la culori ori vocale.
Continuare »
