17 apr.

a (se) obrinti

Verbul a (se) obrinti se foloseşte în registrul popular, despre răni, bube ori, prin extindere de sens, despre părţi ale corpului, fiind rezultatul unei infecţii sau al frigului. Termenul vine din slava veche – obŭjentriti, şi este sinonim cu a se boboti, a se congestiona, a se inflama, a se irita, a se tumefia, a se umfla.

Nu sunt prea multe de spus despre verbul acesta. Poate doar că are o savoare aparte, care vorbeşte despre o vârstă a limbii noastre ce nu a supravieţuit decât în cărţile vechilor, şi pe care nu o vom mai recupera niciodată. Evident, din punct de vedere medical, riscul obrintirii nu a dispărut nici în vremurile noastre, el doar poartă un alt nume.

Continuare »

© 2023 blog.ro-en.ro