Verbul a (se) sprijini este derivat al substantivului neutru sprijin, și are un singur sens propriu, definit în dicționare cu ajutorul lexemelor sinonime: a (se) susține, a (se) rezema, a (se) propti. Celelalte sensuri sunt figurate, plecând de la primul. Mai întâi, se referă la „a pune bază pe ceva sau a constitui temeiul a ceva; a (se) baza ori întemeia pe ceva”, dar poate avea semnificația de „a ajuta pe cineva sau ceva”, adică a ocroti, a proteja, sau „a-și da concursul la ceva”.

Există și accepții învechite ale verbului, cum e cea regională care se referă la „a ține piept unui atac”, echivalent al lui a rezista. Tot astfel, un sens arhaic al termenului era sinonim cu „a susține, a fi de părere că”, iar unul regional avea în vedere acțiunea de „a opri în loc, a apuca, a prinde”. În această ordine de idei, sinonimele sunt extrem de numeroase (pe lângă cele deja menționate) – a aciua, a ajuta, a apăra, a apuca, a asigura, a bizui, a confirma, a cuibări, a eschiva, a feri, a întâmpina, a lua, a oploși, a opri, a para, a patrona, a primi, a prinde, a pripăși, a purta, a servi, a sluji, a sta, a ține. Și nu am deloc pretenția de a fi epuizat lista…

Continuare »

Verbul a se încrede înseamnă a pune temei pe ceva, sau mai ales pe cineva, a se bizui ori a conta pe vreun lucru ori pe vreo persoană. În diverse situaţii, şi cu grade diferite de implicare (ceea ce determină intensităţi variate ale dezamăgirii post factum), oamenii se pot baza fie pe vorbele, fie pe cinstea ori pe onestitatea semenilor lor; îşi pot pune toată nădejdea în altcineva (şi atunci apare frumoasa expresie „mă încred în tine”), ori pot avea o părere exagerată asupra propriului sine (îmi aduc aminte cu plăcere de „ce te încrezi atâta?” cu care îi taxam, în copilărie, pe fuduli şi îngâmfaţi).

Continuare »