Verbul a binemerita este, după toate probabilitățile, un termen obținut prin compunere, din adverbul „bine” și verbul „a merita”. Spre deosebire de acesta din urmă, se folosește foarte rar, mai ales la perfect compus (a binemeritat) și la gerunziu (binemeritând) – DOOM-ul subliniază în mod special că se folosește mai frecvent la timpuri trecute și compuse.

Este intranzitiv, deseori urmat de determinări introduse prin prepoziția compusă „de la”, însemnând „a câștiga dreptul la recunoștința cuiva, la o răsplată etc.” Recunosc faptul că îmi era străină existența acestui verb (deși cunosc adjectivul corespunzător)… iar dicționarele nu ajută foarte mult cuiva interesat de utilizarea lui corectă – singurul exemplu este din Alecsandri: „A binemeritat de la patrie”.

Continuare »

Verbul a merita este un neologism venit din limba franceză – mériter (din vechiul latinesc meritare), suficient de nuanțat în utilizare, care poate fi ambivalent: „a fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea)”. Sinonimele, în această situație (și nu numai) sunt a i se cuveni, a meritarisi, a-și atrage, a binemerita, a învrednici.

Cel de-al doilea sens are doar conotații pozitive, și se referă la „a avea o valoare suficientă ori calități pentru a justifica, a îndreptăți stima, prețuirea, interesul sau grija care i se acordă; a fi vrednic de ceva”. Tot astfel, unul dintre sensurile speciale are în vedere mărfurile și obiectele de schimb – „a justifica prețul cerut”, stabilind sinonimie cu a face, a valora.

Atunci când se folosește despre acțiuni și lucruri, verbul înseamnă „a face să fie necesar”, echivalent al lui a necesita, a cere, a reclama, a comporta. Dar este esențial de subliniat faptul că termenul nu are valoare reflexivă acceptată, prin urmare trebuie evitate (deși au devenit extrem de răspândite) formulări de tipul „nu se merită”.

Continuare »