False friends
Există o categorie aparte de cuvinte pe care lingviştii o numesc, folosind o interesantă sintagmă, „false friends”. Asta înseamnă, dacă ar fi să dăm un echivalent românesc la fel de plastic, „falşi prieteni”. Expresia în sine este o structură de tipul celor pe care le denumeşte, deoarece distrage atenţia, orientând-o fals spre ceea ce numim în mod obişnuit „prieten”. De fapt, semnalizează ceva ce am putea intitula „păcăleli lingvistice”: termeni care la prima vedere par a ne fi cunoscuţi şi a nu ridica niciun fel de probleme de înţelegere şi de traducere. Impresia se bazează pe aparenta asemănare cu termeni care sună aproximativ identic în limba pe care o cunoaştem nativ, dar se traduc cu totul şi cu totul altfel.
Continuare »