ro-en.roBlog
română şi engleză · limbă, cuvinte, gramatică, ortografie
28 iul.

ambidextrous

Cuvântul englezesc „ambidextrous„, ca şi echivalentul său românesc „ambidextru”, vine din limba franceză şi înseamnă, pur şi simplu, capabil de a folosi ambele mâini la fel de bine ca mâna dreaptă.

Pare simplu. Dar în Anglia medievală căpătase alt sens. Când a început să fie folosit în engleză la mijlocul secolului al XVI-lea, un ambidextru era persoana care lua mită de la ambele părţi implicate într-o dispută. Altfel spus, „duplicitar” sau „cu două feţe”. Acest sens este atestat din anii 1530, pe când sensul actual doar din anii 1590.

28 iul.

Nu singur

Da’ te pipăie şi pe la buzunare? :)

touch yourself

28 iul.

let in on

Definiţie şi exemple

27 iul.

a (se) bronza

Verbul a (se) bronza are două sensuri de bază și unul figurat, toate trei având în vedere culoarea. Vine din franceză - bronzer - și se referă, întâi de toate, la „a acoperi un obiect cu un strat subțire de bronz sau de vopsea de bronz; a spoi cu bronz”; procedeul tehnologic este aplicat, în general, obiectelor sau pieselor de metal.

Pe de altă parte, verbul poate avea în vedere și o altă tehnică, folosită în tăbăcărie - „a da pieilor tăbăcite un reflex metalic (cu coloranți bazici)”. Așa cum spuneam la început, termenul pare a face referire, mai presus de orice, la culoare, făcând, de altfel, parte din familia lexicală a substantivului bronz. Pentru aceste accepții ale cuvântului, nu par a exista sinonime.

Cred că cel mai cunoscut sens al verbului este cel care are legătură cu activitatea preferată de majoritatea oamenilor vara - „a face să devină sau a deveni arămiu, negru la piele, datorită soarelui (sau vântului); a se colora la piele ca bronzul (oxidat)”. Cei mai mulți termeni echivalenți au în vedere acest sens: a (se) arde, a (se) înnegri, a (se) pârli, a (se) prăji.

Continuare »

27 iul.

Intri pe propria răspundere

Totul până la vafe - inacceptabil! :))

27 iul.

ace in the hole

Expresii inspirate din lumea jocului de poker

Clipul original nu mai este disponibil pe YouTube.Caută-l pe YouTube

© 2026 blog.ro-en.ro