20 iul.
„Invictus” de William Ernest Henley
| Out of the night that covers me, Black as the pit from pole to pole, I thank whatever gods may be For my unconquerable soul. |
Trecând de noaptea grea din jurul meu, Neagră ca iadul, fără de sfârşit, Îi mulţumesc oricărui Dumnezeu Pentru sufletul meu necucerit. |
| In the fell clutch of circumstance I have not winced nor cried aloud. Under the bludgeonings of chance My head is bloody, but unbowed. |
În gheara sorţii strâns fără cruţare Nu am dat înapoi şi n-am strigat Lovit de întâmplările amare Capul mi-e-nsângerat, dar nu plecat. |
| Beyond this place of wrath and tears Looms but the Horror of the shade, And yet the menace of the years Finds and shall find me unafraid. |
Dincolo de blesteme şi de lacrimi, Pe-acest tărâm de umbră subjugat, În anii plini de-ameninţări şi patimi Sunt şi voi fi la fel, neînfricat. |
| It matters not how strait the gate, How charged with punishments the scroll, I am the master of my fate: I am the captain of my soul. |
Nu mai contează cât de aspru-i drumul, Ce liste cu pedepse vin mereu, Eu, azi, al sorţii mele sunt stăpânul – Sunt căpitanul sufletului meu. |