Buckle My Shoe
Cântecel pentru învăţarea numerelor
* cantautoare este semnalat de DOOM2 ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul cantautoarei, şi pluralul cantautoare; alături de acest termen, apare şi cel înrudit masculin *cantautor, cu pluralul cantautori; cuvintele se referă la solişti care îşi compun singuri muzica şi textele, iar variantele pentru despărţirea în silabe sunt două: can-ta-u- sau cant-a-u-
* cap de bour, termen compus din substantiv neutru, prepoziţie şi substantiv masculin, apare ca element nou căruia îi este adusă o singură precizare - „timbru”. Mi se pare din nou ciudată dimensiunea temporală a termenului: seria „cap de bour” face parte dintre primele mărci poştale emise la noi, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, considerate astăzi elemente de tezaur, însă DOOM-ul le ia abia acum în evidenţă… „Era pe când nu s-a numit, azi îl numim şi nu e”.
* Capitoliu e substantiv propriu masculin, numele dat (iniţial) colinei pe care se afla templul lui Zeus în Roma antică, apoi oricărui edificiu ce constituie centru al autorităţilor municipale şi al vieţii politice într-o aşezare; de gâştele Junonei, cele care au salvat Capitoliul am auzit tot în vremuri demult apuse…
* cappuccino a fost primit din italiană, substantiv neutru cu articularea cappuccinoul şi pluralul cappuccino
* capra, precizat (neobişnuit) cu forma de bază accentuată, se referă la jocul astfel numit şi apare ca noutate în DOOM; termenului îi sunt indicate şi forma neaccentuată - capră, şi forma de genitiv-dativ - caprei
Scurtă prezentare în limba engleză
| Noi ştim că unu ori unu fac unu, dar un inorog ori o pară nu ştim cât face. Ştim că cinci fără patru fac unu, dar un nor fără o corabie nu ştim cât face. Ştim, noi ştim că opt împărţit la opt fac unu, dar un munte împărţit la o capră nu ştim cât face. Ştim că unu plus unu fac doi, dar eu şi cu tine, nu Ştim, vai, nu ştim cât facem. |
We know that one times one is one, but an unicorn times a pear have no idea what it is. We know that five minus four is one but a cloud minus a sailboat have no idea what it is. We know that eight divided by eight is one, but a mountain divided by a goat have no idea what it is. We know that one plus one is two, but me and you, oh, we have no idea what it is. |
© 2026 blog.ro-en.ro