DOOM 2: neștiință – netrebuincios
! neștiință este substantiv feminin cu genitiv-dativul neștiinței; se desparte corect neș-ti-in-ță/ne-ști-in-ță. Din aceeași familie lexicală, apare ca noutate *neștiințific, adjectiv masculin cu pluralul neștiințifici și femininul neștiințifică-neștiințifice.
! neștire apare ca termen învechit – substantiv feminin cu genitiv-dativul neștirii. Un alt termen cu aceeași formă este *neștire care funcționează exclusiv în locuțiunea adverbială în neștire. Pentru ambele cuvinte, despărțirea în silabe se face corect fie ne-ști-re, fie ne-ști-re.
* netalentat este nou, adjectiv masculin cu pluralul netalentați și femininul netalentată-netalentate
! netrebnic primește și valoare substantivală, pe lângă cea adjectivală mai veche; este masculin cu pluralul netrebnici și feminin netrebnică-netrebnice
* netrebuincios (ne-tre-bu-in-cios) este adjectiv masculin cu pluralul netrebuincioși și femininul netrebuincioasă-netrebuincioase