21 apr.

DOOM 2: depozantă – a deproteiniza

* depozantă este un termen care se foloseşte rar, substantiv feminin cu pluralul depozante şi genitiv-dativul depozantei

* depresie este sinonim cu deprimare, se desparte de-pre-si-e (formă indicată în articolul de dicţionar, deşi nu mi se pare că pune mari probleme…), substantiv feminin cu pluralul depresii şi genitiv-dativul depresiei

! depresionar (de-pre-si-o-nar) apare având şi formă de masculin (cu pluralul depresionari), pe lângă femininul mai vechi (zonă) depresionară-depresionare

* a deprofesionaliza (de-pro-fe-si-o-na-li-za) este un verb nou cu indicativul prezent el deprofesionalizează, care se referă la „a-şi pierde caracterul profesional”. Bine că nu „a-şi pierde abilităţile profesionale, ori mai rău, profesia”!

* a deproteiniza (de-pro-te-i-ni-za) are indicativul prezent el deproteinizează – „îndepărtează, prin precipitare, proteinele dintr-un produs biologic”

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro