03 mart.

DOOM 2: deluvial – a demasculiniza

* deluvial (de-lu-vi-al) este un termen nou, lămurit în DOOM prin sinonimie cu „sedimentar”; adjectivul masculin are pluralul deluviali şi femininul deluvială-deluviale

* demachiant (de-ma-chi-ant) apare cu două articole diferite, pentru că funcţionează atât ca adjectiv masculin cu pluralul demachianţi şi femininul demachiantă-demachiante, cât şi ca substantiv neutru cu pluralul demachiante. Din aceeaşi familie lexicală primim şi substantivul neutru *demachiat (de-ma-chi-at), sinonim cu mai vechiul substantiv demachiere.

* a demantela este un verb utilizat în registrul livresc, a cărui explicaţie se referă la „a demola sistematic diapozitivele de apărare ale unei cetăţi spre a o scoate din sistemul defensiv”, având drept sinonime pe a dezorganiza şi a destrăma; dintre formele verbului este indicat indicativul prezent el demantelează

! a demarca are două forme acceptate pentru indicativul prezent el demarchează/demarcă. Din aceeaşi familie, este menţionat *demarcativ („care are caracter de demarcaţie”), adjectiv masculin cu pluralul demarcativi şi femininul demarcativă-demarcative.

* a demasculiniza este un verb cu indicativul prezent demasculinizează

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro