ro-en.roBlog
română şi engleză · limbă, cuvinte, gramatică, ortografie
11 dec.

DOOM 2: a înjgheba - a (se) înnemuri

! a înjgheba este verb şi primeşte două forme pentru indicativ prezent - el înjgheabă/înjghebează. Substantivul provenit din infinitivul lung este !înjghebare, feminin cu genitiv-dativul înjghebării şi pluralul înjghebări.

* în jur apare ca locuţiune adverbială, la fel ca şi *în jur de. Din seria locuţiunilor prepoziţionale sunt menţionate *în juru-, cu dativul (în juru-i), şi *în jurul, cu genitivul (în jurul lui).

* în locu- este locuţiune prepoziţională cu dativul (în locu-i). Structura *în locul apare cu două articole separate: fie locuţiune prepoziţională - în locul lui, fie ca prepoziţie + substantiv (+adjectiv) - în locul acela.

* înmiit e adjectiv masculin cu pluralul înmiiţi şi femininul înmiită-înmiite

! a înnemuri este sinonim cu a imortaliza, termen învechit cu indicativul prezent eu înnemuresc şi ei înnemuresc, imperfectul el înnemurea şi conjunctivul prezent să înnemurească. Acelaşi termen, cu valoare reflexivă - !a se înnemuri, este regionalism sinonim cu a se înrudi, paradigma fiind aceeaşi.

Adauga un comentariu!



© 2026 blog.ro-en.ro