| Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita? Te-aş cere doar’ pe tine, dar nu mai eşti a ta; Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu, Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai. |
To not forget our loving, should I a sign implore? I’d ask for you, but dearest, you are your own no more. Nor do I beg a flower from in your golden hair; Forgetfulness, beloved, is but my single prayer. |
| If aught of oaten stop, or pastoral song, May hope, chaste Eve, to soothe thy modest ear, Like thy own solemn springs, Thy springs and dying gales; |
Dacă vreun zvon de nai sau vreun cânt rustic Ţi-alintă-auzul blând, o, Seară castă, Cum face, grav, pârâul Şi boarea ta ce moare; |
| What lips my lips have kissed, and where, and why, I have forgotten, and what arms have lain Under my head till morning; but the rain Is full of ghosts tonight, that tap and sigh |
Ce buze ale mele sărutară, şi care braţe m-au cuprins fierbinte, de ce şi unde, nu-mi aduc aminte. Dar noaptea-mi bat în geam şi mă-nfioară |
| Upon the glass and listen for reply, And in my heart there stirs a quiet pain For unremembered lads that not again Will turn to me at midnight with a cry. |
strigoii ce se tânguie pe-afară; şi doare, doare gândul că-nainte veneau aci iubiţi să mă alinte, şi nu mai vin să mă iubească iară. |
| Thus in the winter stands the lonely tree, Nor knows what birds have vanished one by one, Yet knows its boughs more silent than before: |
Cum singur, fără cântători, copacul se-ntreabă iarna unde-şi duc ei veacul, cu crengi tot mai tăcute şi înfrânte, |
| I cannot say what loves have come and gone, I only know that summer sang in me A little while, that in me sings no more. |
nici eu nu ştiu pe unde-i fiecine. Dar ştiu că vara ce-a cântat în mine o clipă doar, nicicând n-o să mai cânte. |
| Edna Saint Vincent Millay | traducere de Paul Abucean |
| Tir‘d with all these, for restful death I cry: As, to behold desert a beggar born, And needy nothing trimm‘d in jollity, And purest faith unhappily forworn, |
Scârbit de tot, izbava morţii chem, cel drept cerşeşte, laşul îşi arogă, nevolnic, a magnificenţii togă şi gândul pur se stinge sub blestem. |
| And gilded honour shamefully misplac‘d, And maiden virtue rudely strumpeted, And right perfection wrongfully disgrac‘d, And strength by limping sway disabled, |
Cinstirea-i împărţită grosolan, e pângărită casta feciorie, perfecţiunea-i frântă de urgie şi-ngenuncheat, orice sublim elan. |
| And folly (doctor-like) controlling skill, And simple truth miscall‘d simplicity, And captive good attending captain ill. And art made tongue-tied by authority, |
A artei gură trândavu-o astupă, nerodul, iscusinţii-i porunceşte şi adevărul singur se smereşte robit mişelului ce stă să-l rupă. |
| Tir‘d with all these, from these would I be gone Save that, to die, I leave my love alone. |
Scârbit de tot, m-aş stinge fără glas, dar dragostea, murind, cui să o las? |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |
© 2026 blog.ro-en.ro
