05 oct.
Verbul a murdări desemnează una dintre acele acţiuni de care ne lovim în fiecare zi, în cele mai diverse feluri, oricât le-am dori evitate. Analizând articolul de dicţionar, mi s-a părut evident faptul că sensurile se împart în două categorii, determinate de cele două sensuri, propriu şi figurat, ale cuvântului. Concret, a murdări înseamnă „a face murdar, a umple de murdărie”. În acelaşi timp, verbul îşi lămureşte expresivitatea prin corespondenţa cu o multitudine de lexeme, care mai de care mai sugestiv şi mai colorat. Aşadar, dincolo de înţelesul lor neplăcut, trebuie să apreciez din punct de vedere lingvistic sonoritatea şi teribila lor plasticitate: a păta, a mânji, a jegoşi, a macula, a scârnăvi, a îngăla, a terfeli, a tăvăli, a derveli, a mozoli, a murui, a pricăji, a tămânji, a târnosi, a caciori, a feşteli, a mărdăgi, a mocicoli, a tocăni. Aspectul figurat acoperă tot ceea ce ţine de compromitere, degradare, înjosire, dezonorare şi profanare la nivel moral, personal, într-un fel atât de profund, încât mi se pare că reflexivul a se murdări ar trebui să ne ridice mari probleme de conştiinţă.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
02 oct.
Şi greşelile cine le corectează? 

Publicat de Lucian Velea in Greşeli, Limba română, Umor
Comenteaza! Recomanda!
01 oct.
* Călăraşi este denumire de loc, substantiv propriu neutru. Termenul primeşte şi elemente în familia lexicală, precum *călărăşean (substantiv masculin, cu pluralul călărăşeni şi adjectiv cu femininul călărăşeană/călărăşene) sau substantivul *călărăşeancă (feminin cu genitiv-dativul călărăşencei şi pluralul călărăşence).
* căluşul, numele jocului popular, apare ca noutate în DOOM2, deşi obiceiul constituie una dintre cele mai vechi tradiţii româneşti… motiv pentru care tind să consider că problema absenţei lui din scripte e mai curând o lipsă a vechiului dicţionar; substantivului neutru îi este indicată şi forma nearticulată – căluş
* cămin-spital intră şi el pe lista noilor achiziţii lingvistice; anterior, termenul era încorporat articolelor explicative pentru cuvântului cămin şi era ortografiat diferit (fără cratimă); acum a primit autonomie, dar presupun că sensul e acelaşi – „cămin (de bătrâni) în care se acordă asistenţă medicală”
* căpos este un termen familiar, adjectiv masculin cu pluralul căpoşi şi femininul căpoasă/căpoase; termenul are trei accepţii, pornind de la sensul propriu – „cu capul mare”, de la sensul pozitiv – „deştept”, şi de la cel figurat – „încăpăţânat”, ultimul fiind şi cel mai utilizat
! căpşună (fruct) poate fi utilizat conform opţiunii personale, ca să nu mai chinuie pe nimeni; substantivul feminin are genitiv-dativul căpşunii/căpşunei şi pluralul căpşuni/căpşune. În plus, dacă nu ne place asta, primim şi *căpşunică, termen cu genitiv-dativul căpşunelei, cu forma de plural (atunci când se referă la fructe) căpşunele.
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
28 sept.
Verbul a ploua intră în categoria celor impersonale, care demonstrează felul în care o propoziţie poate exista fără subiect, dar niciodată fără predicat: nu putem spune „cine” plouă, dar acţiunea se produce oricum. Dicţionarul merge pe explicaţia constatativă: „a cădea, a curge ploaia”, aşa, aiurea, sau asupra cuiva sau a ceva, moment în care are ca sinonim pe „a uda”. Prin extindere de sens, termenul este des folosit pentru „a cădea (de sus) sau a lăsa să cadă ceva în cantitate sau în număr mare, din abundenţă, şi în mod neîntrerupt”.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
24 sept.
* Caşmir, substantiv propriu neutru, este numele unei regiuni disputate între India şi Pakistan, de unde am primit ţesătura cu acelaşi nume. Fără legătură din punct de vedere geografic, dar aparţinând aceleiaşi categorii a substantivelor proprii nume de locuri, adăugăm *Catalonia (regiune din Spania), cu genitiv-dativul Cataloniei.
* catering este un anglicism care păstrează pronunţia originală – keĭtăring; substantivul neutru se articulează cateringul şi se referă, preluat în limba română cu sens restrâns, la „livrarea şi servirea de preparate culinare şi băuturi, sau la organizarea de evenimente sociale (nunţi, aniversări) şi de afaceri (bufete, cocteiluri) în alte locuri decât restaurantele (sedii de firme, instituţii), de către unităţi specializate, la comanda unui client (persoană fizică sau juridică)”
* catralión este un cuvânt pe care DOOM-ul nou îl include în sfera termenilor familiari, iar eu îl asociez cu imaginile şi jocurile copilăriei; este un substantiv neutru care are silabaţia ca-tra-li-on şi pluralul catralioáne; n-am idee câte rânduri de zerouri (şi ridicate la ce puteri) are numărul acesta, dar îmi amintesc sigur că „un infinit de catralioane” era cel mai mare număr posibil în lumea noastră!
* Cazane apare ca nume de loc, substantiv propriu neutru cu formă de plural
* cazanier e adjectiv masculin, cu pluralul cazanieri şi femininul cazanieră/cazaniere; dacă nu şi-a schimbat semnificaţia (lucru pe care DOOM-ul nu-l lămureşte) nu prea-i văd utilitatea, deoarece termenul e recunoscut de alte dicţionare ca învechit, iar sinonimul lui este „casnic”, mult mai des folosit…
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Ortografie
Comenteaza! Recomanda!
21 sept.
Eu sunt născută toamna. Se spune că ar trebui să-ţi placă vremea aşa cum era când ai venit pe lume. N-am întrebat-o niciodată pe mama ce fel de timp a fost în ziua naşterii mele, ştiu numai că soarele doar ce răsărise când am început să plâng. Şi pesemne că m-am îndrăgostit văzându-l, pentru că mie toamna îmi displace.
Căutând în dicţionar, am descoperit că există verbul a întomna, pe care, iniţial, crezusem sincer că l-am inventat. Face parte dintr-o categorie specială, aceea a cuvintelor cu un singur sens, dar având conotaţii estetice; folosit exclusiv în sfera poeticului, înseamnă „a se face toamnă”. Atât. Fără multe vorbe, fără explicaţii, fără pierdere de vreme. Fără înflorituri şi fără figuri de stil. Dar nu lipsit de culoare. Căci cele care îmi plac într-adevăr în această perioadă a anului sunt multele culori care străpung până la suflet, şi multele sentimente care răzbesc până la ochi.
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!