Verbul a (se) încâina se foloseşte foarte rar, de cele mai multe ori pentru oameni (deşi cred că l-am auzit folosit şi legat de vremea care se înrăutăţeşte). Are două semnificaţii de bază, însemnând pe de o parte „a deveni rău, câinos, a se umple de răutate”, situaţie când este sinonim cu a (se) încâinoşa, a (se) înrăi. Dintr-un alt punct de vedere privind lucrurile, cuvântul stabileşte o echivalenţă de sens cu a se încăpăţâna, a se îndărătnici. Pentru prima situaţie, dar şi pentru a doua (în anumite circumstanţe), se poate folosi antonimul a (se) înduioşa.

Continuare »

* distribuţional (dis-tri-bu-ţi-o-nal) este un adjectiv care se referă la distribuţie, masculin cu pluralul distribuţionali şi femininul distribuţională-distribuţionale

! ditamai / ditai are două forme acceptate, fiind adjectiv invariabil folosit în registrul familiar

* Divan este un substantiv propriu neutru care înseamnă „sfat domnesc” şi apare ca noutate – pentru că nici nu s-a desfiinţat de mult…

* divizionară (di-vi-zi-o-na-ră) este un substantiv feminin cu genitiv-dativul divizionarei şi pluralul divizionare, care se alătură mai vechiului adjectiv variabil divizionar şi se referă la o diviziune monetară sau la o divizie (cred că l-am auzit folosit în ştirile sportive)

! dixie (di-xie) apare într-un articol diferit de ! dixieland (di-xie-land), deşi ambele substantive neutre înseamnă acelaşi lucru („stil ritmat, bazat pe alămuri, în jazul american”), iar vechea normă trimitea de la unul la celălalt; termenii provin din engleză şi păstrează pronunţia de origine [dixi(lend)]; cel de-al doilea are chiar şi formă de plural – dixielanduri

Verbul a (se) dezbrăca se referă, în dicţionare şi în general, la oameni. Are un sens propriu, care trimite la acţiunea de „a(-şi) scoate hainele de pe corp, a (se) lăsa fără îmbrăcăminte”. Aşa privind lucrurile, sinonimele pot fi – în funcţie de context – a scoate, a trage, a lepăda, a (se) despuia, a (se) dezgoli. Dicţionarele mai indică un învechit – a (se) dezveşti, un regionalism – a (se) târşi, ori familiarul a (se) dezechipa. Verbul are, de asemenea, un sens figurat, făcând referire la „a lipsi complet pe cineva de avere, de tot ce are”, moment în care devine sinonim cu a jefui, a prăda, a despuia (tot cu sens figurat).

Continuare »

* dispneic (dis-pne-ic) apare ca adjectiv înrudit cu dispnee, referindu-se la persoanele care suferă de această boală

* a disponibiliza este un verb al timpurilor noi, având indicativul prezent el disponibilizează. Familia sa lexicală se întregeşte cu adjectivul *disponibilizat, cu pluralul disponibilizaţi si femininul disponibilizată/disponibilizate.

! distihul este o „strofă de două versuri” cu pluralul distihuri; substantivul neutru se desparte dis-tih/di-stih

! distil („edificiu cu două coloane”) este un substantiv neutru care se desparte dis-til/di-stil

* a distorsiona e verb nou, cu indicativul prezent el distorsionează

Verbul a invidia are o interesantă problemă de semnificaţie, necesitând situarea în acelaşi sistem de referinţă pentru a fi perceput la fel de către doi vorbitori diferiţi. Eu, de exemplu, nu-l găsesc deloc negativ, iar sentimentul căruia îi dă substanţă nu-mi pare în niciun fel distructiv. Nu toată lumea gândeşte aşa, iar dogma bisericească ne spune clar că invidia este unul dintre păcatele capitale. M-am întrebat – firesc – de unde apare diferenţa la nivel lingvistic între cele două percepţii. Şi am descoperit în dicţionare că verbul acesta are două serii sinonimice. Luăm pe de o parte a vrea, a dori, a pofti – ceva ce aparţine altcuiva, care ar putea deveni achiziţie personală prin muncă (dacă are valoare materială) sau devenire (dacă e o calitate de dobândit). Pe de altă parte, notăm a pizmui, a râvni, a zavistui – cele care presupun, cu adevărat, o serie de frustrări pe care, odată dezmorţite în suflet, cu greu le mai poţi canaliza spre ceva luminos sufleteşte. Presupun că undeva în mentalul fiecăruia dintre noi se face o alegere subconştientă asupra uneia dintre cele două accepţii ale termenului, iar de aici se nasc diferenţele între reacţiile noastre în raportarea la acest cuvânt.

Continuare »

! diseară / deseară este un adverb cu două forme acceptate

* disfuncţionalitate (dis-func-ţi-o-na-li-ta-te) apare ca substantiv feminin cu genitiv-dativul disfuncţionalităţii şi pluralul disfuncţionalităţi

* disolutiv e un franţuzism, adjectiv masculin cu pluralul disolutivi şi femininul disolutivă-disolutive; termenul înseamnă „care descompune, dezagregă sau degradează”

! a dispera nu avea, în vechea normă, articol propriu de dicţionar, ci trimitea la a despera (care astăzi nu mai există); DOOM 2 precizează două moduri de despărţire în silabe – dis-pe-ra/di-spe-ra şi forma de indicativ prezent el disperă. Din aceeaşi familie lexicală şi cu aceleaşi noutăţi, este menţionat substantivul feminin !disperare (dis-pe-ra-re/di-spe-ra-re), care are genitiv-dativul disperării şi pluralul disperări.

* display vine din engleză şi se pronunţă displeĭ, substantiv neutru articulat display-ul şi având pluralul display-uri; termenul se referă la un „dispozitiv de vizualizare, afişaj optoelectronic”