23 iul.

Cele mai controversate articole din Wikipedia

Cercetătorii au analizat 10 ediţii Wikipedia (în limbile engleză, franceză, spaniolă, germană, persană, cehă, arabă, română, maghiară şi ebraică), pentru a descoperi care sunt articolele cele mai editate de către utilizatori. Echipa Universităţii Oxford a colaborat cu Universitatea Rutgers din New Jersey şi cu Universitatea Europei Centrale pentru a identifica articolele care sunt subiect al „edit wars”, adică atunci când modificările aduse paginii sunt aproape instantaneu editate de către alt editor. Această caracteristică le diferenţiază de paginile care primesc doar o mulţime de editări ce se pot reflecta într-o schimbare de topică sau într-un lanţ de evenimente.

Cercetătorii au descoperit că subiectele religioase referitoare la Dumnezeu şi Iisus au traversat barierele de limbaj şi au fost dezbătute de-a lungul ediţiilor, în vreme ce alte subiecte, cum ar fi despre sport, literatură sau petrecerea timpului liber, sunt specifice ţării de origine.

Ediţia engleză a Wikipedia ocupă un loc unic conform celor declarate de cercetători, fiind editată de o comunitate largă, aproximativ 19 milioane de persoane, şi având ca rezultat teme globale mai disputate decât în majoritatea altor ţări. “Datele prezentate în această lucrare ne oferă o fereastră nu doar spre temele şi locaţiile faţă de care sunt interesate comunităţile lingvistice, ci şi despre subiectele care par că merită a fi intens dezbătute.”

George W. Bush are cel mai editat articol din Wikipedia. Urmează în capul listei cu cele mai disputate subiecte ale ediţiei în limba engleză: Anarchism, The Prophet Muhammad, World Wrestling Entertainment employees, Global warming, Circumcision, The United States, Jesus, Race and intelligence, Christianity.

Editorii români au preferat să dezbată soarta FC Universitatea Craiova. Mai sunt frecvent modificate articolele despre Mircea Badea, Disney Channel România, Pogromul din Bucureşti, Lugoj, Vladimir Tismăneanu, Craiova, România, Traian Băsescu, Biserica Ortodoxă Română.

Raportul întocmit în urma studiilor a relevant faptul că viaţa politică şi mişcările politice au însumat 25% din totalul articolelor controversate, urmate de zone geografice, adică Israel, Egipt şi Siria (17%) şi de religie (15%).

Politica de editare deschisă promovată de Wikipedia permite miilor de utilizatori web să contribuie şi să îmbunătăţească articole ce au scopul de a construi o bază de date uriaşă din cunoştinţe mondiale.

Datele interpretate au fost strânse din paginile editate în 2010, iar studiul va fi publicat în cartea “Cele mai controversate subiecte din Wikipedia: O analiză multilingvă şi geografică” („The most controversial topics in Wikipedia: A multilingual and geographical analysis”), autori Taha Yasseri, Anselm Spoerri, Mark Graham şi János Kertész, programată să iasă de sub tipar în 2014.

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro