DOOM 2: cash - caş
* cash are în noul DOOM două articole diferite; termenul (provenit din engleză, de unde păstrează şi pronunţia - cheş) funcţionează ca adjectiv invariabil în structura „plată cash”, sau ca adverb - „a plăti cash”; celălalt articol de dicţionar discută valoarea substantivală a cuvântului, neutru cu articularea cash-ul (cât mai mult la toată lumea!)
! cassone revine la forma etimologică italiană (după ce, în scriptele vechi, se încercase grafia casone); substantivul neutru are pluralul cassone şi puteţi găsi un articol lămuritor pe Wikipedia
* castiliana este un idiom pe care dicţionarul îl include între noutăţi, limbă romanică vorbită în Spania; termenul se adaugă anterior acceptatului nume al locuitorilor faimoasei regiuni - castilieni
* casting se foloseşte în industria cinematografică; substantivul neutru are articularea castingul
! caş încheie seria de astăzi într-o necăutată şi ciudată (mi se pare mie) simetrie cu englezescul cash. Termenul îşi decide - în sfârşit! - genul: e neutru, şi rămâne fără plural (poate nu ştiaţi că înainte aveaţi de ales între caşuri şi caşi…).