Iulia Muşat

17 ian.

a boicota

Sensurile verbului a boicota îmi apar mie diferenţiate întru câtva prin perspectiva din care este analizată acţiunea. Dacă se are în vedere persoana care o realizează, vorbim despre „a exercita, a aplica un boicot”, iar dacă răsucim puţin privirea şi spre cel care va suporta consecinţele ei, avem „a supune unui boicot”. Şi cred că aceasta din urmă este, de fapt, nuanţa originară a cuvântului, pentru că termenul provine de la numele primului individ care a suferit o astfel de măsură extremă (Charles Boycott). În context familiar, termenul asimilează sensul extins al expresiei „a pune la index”, care completează semnificaţia fără a recurge la elemente din familia lexicală a verbului.

Continuare »

13 ian.

DOOM 2: decontracta – decovil

* a se decontracta („a-şi reveni după o contracţie, a se relaxa”) este un verb cu indicativul prezent el se decontractează

* a decoperta are indicativul prezent el decopertează, substantivul corespunzător fiind femininul *decopertare, cu genitiv-dativul decopertării şi pluralul decopertări

* decorativism („exces de ornamente”) este substantiv neutru

* decoraţiune (-ţi-u-) e substantiv feminin, cu genitiv-dativul decoraţiunii şi pluralul decoraţiuni(le)

! decovil rămâne cu o singură formă de plural – decovile; este o „cale ferată temporară, cu ecartament îngust”

10 ian.

a fascina

Sensul cel mai cunoscut al verbului a fascina se referă la „a produce cuiva o impresie deosebită prin însuşiri (atrăgătoare) ieşite din comun” ori „a face să fie cuprins de uimire şi de admiraţie”. Rezultatul poate fi unul pozitiv, de încântare perfect justificată de calităţile celui admirat, sau unul negativ, de rupere a contactului cu realitatea pentru cel care suferă efectul fascinaţiei – „a pune stăpânire pe deplin, împiedicând să reacţioneze prompt sau să înţeleagă starea reală a lucrurilor”, „a subjuga pe cineva în aşa fel, încât să nu mai vadă lucrurile aşa cum sunt”.

Destul de numeroase, sinonimele se organizează şi ele pe axa pozitiv-negativ, cu grade diferite de intensitate: a captiva, a încânta, a delecta, a desfăta, mergând până la a seduce, a fermeca, a vrăji. Se pare că verbul poate fi folosit şi cu sensul de „a atrage pe cineva în mod irezistibil cu privirea”, sens pe care nu cred că l-am utilizat niciodată (în mintea merge mai curând „a atrage în mod irezistibil privirea cuiva”). Deci cuvântul acoperă şi intenţia de „a subjuga pe cineva cu privirea”, de a controla prin puterea ochilor, adică vrăjitorie curată: „te fascinez de nu te vezi”?

Continuare »

06 ian.

DOOM 2: decofeiniza/decafeiniza – decongestiv

! a decofeiniza / decafeiniza are acum două variante acceptate, verb cu indicativul prezent el decofeinizează/decafeinizează. În aceeaşi familie lexicală mai primim un dublet, substantivul feminin !decofeinizare/decafeinizare, cu genitiv-dativul decofeinizării/decafeinizării şi pluralul decofeinizări/decafeinizări. Pentru toate acestea, despărţirea în silabe respectă recomandarea -fe-i-.

* a decolmata se referă la „a curăţa de materialul aluvionar depus de apele curgătoare” şi are indicativul prezent el decolmatează

! decomandat avea anterior o singură formă acceptată – femininul plural decomandate (deoarece se folosea doar pentru camere); adjectivul are acum paradigmă completă – masculin plural decomandaţi şi femininul decomandată-decomandate

* a decomuniza („a înlătura, a desfiinţa proprietatea comună; a privatiza”) este un verb nou, cu indicativul prezent el decomunizează

* decongestiv apare de două ori în DOOM2, o dată cu valoare adjectivală – cu pluralul decongestivi şi femininul decongestivă-decongestive, şi încă o dată cu valoare substantivală – neutru cu pluralul decongestive „medicamente care decongestionează”

03 ian.

a boteza

Verbul a boteza face parte dintre acelea care confirmă interesanta coincidenţă a momentului formării poporului român cu cel al creştinării sale. Termenul face parte din fondul vechi al limbii şi a apărut prin evoluţie firească din latinescul „batizare-baptizare”, desemnând acţiunea de a supune sau a se supune botezului. Cel care o realizează este, pe de o parte, preotul care oficiază ceremonia de creştinare, iar pe de altă parte, cel care are calitatea de naş sau naşă pentru copil. Ritualul presupune primirea în rândul credincioşilor a unui nou-născut, prin atribuirea unui nume întru Hristos, dar aceasta nu este singura circumstanţă în care se utilizează termenul. Una dintre celelalte situaţii are, de asemenea, valenţe religioase, şi se referă la stropirea cu agheasmă a credincioşilor şi a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau sărbători bisericeşti.

Numitorul comun al tuturor sensurilor pe care le acumulează cuvântul pare să fie prezenţa apei, pentru că odată ieşiţi din sfera sacră, orice udare sau stropire poate purta, în sens mai mult sau mai puţin ironic, denumirea de „botez”, la fel ca şi orice încercare de a da un nume (de batjocură), un supranume sau o poreclă. În ultimă instanţă, simpla amestecare cu apă a laptelui, a vinului sau a rachiului, pentru a câştiga un ban în plus are, în limbaj familiar şi ironic, aceeaşi denumire.

Continuare »

30 dec.

declamativ – decodor

* declamativ e precizat ca noutate (sinonim cu declamator, emfatic), adjectiv masculin cu pluralul declamativi şi femininul declamativă-declamative

* declanşator apare şi cu valoare adjectivală, diferit de substantivul mai vechi, cu pluralul declanşatori şi femininul declanşatoare

* declarabil („care trebuie sau poate fi declarat”) are masculinul declarabili şi femininul declarabilă-declarabile

* a decodifica îl dublează, se pare, pe mai vechiul a decoda; are indicativul prezent el decodifică şi i se adaugă substantivul feminin *decodificare, cu genitiv-dativul decodificării şi pluralul decodificări

* decodor e substantiv neutru cu pluralul decodoare

© 2026 blog.ro-en.ro